Acum câțiva ani, cineva mă convinsese să susțin ARCA (Asociația Română pentru Cosmonautică și Aeronautică), o poveste care suna promițător, cu rachete și avioane supersonice și alte invenții românești. La un moment dat, fondatorul ARCA, Dumitru Popescu, anunța că se mută în SUA, că românii sunt proști și nu înțeleg ideile sale.

Sursa: KVIA

Compania s-a mutat în New Mexico și încerca să adune finanțări de acolo. Ieri, povestea ARCA a luat o altă turnură și se pare că toți cei care acuzau ARCA de fraudă, aveau de fapt dreptate.

Fondatorul ARCA a fost arestat sub acuzații de fraudă și înșelăciune. A mințit că are tehnologiile pe care le promitea, pentru a obține finanțări. Chiar a falsificat documente pentru a le crea investitorilor siguranța să cheltuie banii în proiect. Deși a obținut o finanțare de doar 20.000 de dolari, el este acum acuzat de fraudă.

Banii luați de la investitor nu au fost folosiți pentru lucra la proiectul promis. Nu știm exat ce proiect îi promisese șefului Anova Technologies, nu sunt detalii, dar acesta acuză că banii au fost cheltuiți în alte scopuri, iar ARCA nu a lucrat și nu are de gând să lucreze la ce trebuia, au tras doar de timp.

ARCA Space anunțase ultima dată că lucrează la un motor de rachetă, pe care urmau să îl testeze la Spaceport America. Nici despre acest proiect nu există în continuare detalii oficiale. Înainte de a pleca în SUA, cei de la ARCA au lucrat la “testarea” modulului Schiaparelli care a plecat pe Marte. Acest robot de explorare s-a prăbușit inexplicabil, iar italienii au acuzat ARCA că nu au făcut toate testele corect. Nu știm ce s-a întâmplat cu investigația în acest caz, nimeni nu a urmărit dosarul. Pe atunci mai credeam că ARCA e acuzată pe nedrept.

Pe pagina Wikipedia a ARCA Space sunt multiple refeințe la invenții și tehnologii inventate de ei, arată exact ca un scam sofisticat pentru a înșela investitorii. Încep să cred că toți cei care acuzau ARCA de faudă au de fapt dreptate.