Adopția cumpărăturilor online accelerează: în 2025, Freshful a ajuns în una din șase case din București, cu o creștere de aproape 25% a numărului clienților.

Freshful by eMAG a înregistrat o creștere a clienților cu 25%
Preferințele de cumpărare au fost dominate de categoriile de bază, precum apa plată, brânzeturile și lactatele, inclusiv variantele eco, și de produsele de primă necesitate din zona de îngrijire a locuinței. În același timp, apetitul pentru fructe exotice, cu avocado în topul alegerilor, și pentru verdețuri s-a menținut ridicat.
În 2025, anumite categorii de produse au înregistrat dinamici semnificative în platformă, pe fondul orientării consumatorilor către achiziții recurente și ușor de integrat în rutina zilnică. Cea mai mare creștere a fost consemnată la categoria sacilor de gunoi, care a avansat cu 143%, urmată de apa aromatizată, cu o creștere de aproape 70%.
Serviciul de colectare a ambalajelor SGR de la domiciliu, Verde cu Freshful, a încheiat primul său an integral cu rezultate impresionante, care arată ritmul rapid de adoptare: în 2025 au fost colectate peste 14 milioane de ambalaje SGR direct de la ușa clientului. Numărul utilizatorilor a depășit 55.000, cu 30.000 mai mulți față de aceeași perioadă a anului trecut, semn că soluțiile simple și integrate câștigă teren. În medie, un client Freshful a economisit 4,6 ore prin folosirea Verde cu Freshful, calcul raportat la aproximativ 30 de minute necesare pentru o sesiune obișnuită de returnare a ambalajelor.
Tot în direcția comportamentului sustenabil, în 2025, au fost salvate de la risipă peste 120 de tone de alimente prin folosirea categoriei Save me. Pe de altă parte, îmbunătățirea procesului operațional de comandă către furnizori a redus numărul articolelor care ajung în această secțiune.
Cei mai activi consumatori rămân în Sectorul 3, urmați de sectoarele 1 și 6. În medie, un client adaugă 33 de produse în coș, iar 3 din 10 folosesc funcția Add to Order pentru a completa comanda după plasarea ei. Printre produsele cel mai des adăugate după plasarea comenzii se află sacul de SGR, urmat de banane, verdețuri și lămâi netratate.
Obiceiurile de utilizare rămân stabile: ora 11 este momentul preferat pentru plasarea comenzilor, iar intervalul 10:00–12:00 rămâne cel mai ales pentru livrare. În total, un client obișnuit a economisit aproape 900 de lei pe parcursul anului prin discounturi și promoții disponibile în platformă.
„2025 a fost un an de maturizare pentru Freshful. Am crescut din nou capacitatea operațională, atât în ceea ce privește depozitul, cât și flota, și ne bucurăm că am încheiat anul cu operațiunile funcționând la un nivel ridicat. Creșterea de aproximativ 25% a numărului de clienți reprezintă pentru noi un feedback important și pozitiv, care arată că reușim să livrăm valoare, cu atât mai mult cu cât consumul general a fost sub presiune. Modelul nostru de business confirmă că, atunci când asiguri calitatea controlată pe întreg lanțul până la ușa clientului, oferi simplitate, confort și control”, declară Tudor Mihăilescu, CEO Freshful by eMAG.

