MSI a anunțat azi lansarea noii sale game de laptopuri echipate procesoare Intel H din generația 11 și grafică Nvidia GeForce RTX 3080. Sunt dispozitive performante, cu estetică modernă, compacte și ușoare, dar cu autonomie bună.

Cu un upgrade de performanță de 30% față de modelele anterioare, laptopurile MSI folosesc acum PCIe Gen4, Thunderbolt 4 și Wi-Fi 6E pentru eficiență mai mare. „Discrete Graphics Mode” îmbunătățește performanțele grafice, în timp ce MSI Center permite utilizatorilor să overclockeze cu ușurință procesorul grafic.

Noua serie MSI Creator include funcții îmbunătățite precum True Pixel QHD+ și afișaje Mini LED. MSI și-a actualizat, de asemenea, seria foarte populară de gaming, inclusiv laptopurile GE Raider, GP Leopard și GS Stealth. Noile Pulse GL, Sword și Katana GF, cu design-uri proiectate de artiști grafici internaționali, completează gama.

ads
  • Creator Z16, Creator M16. Noul Creator Z16 are un afișaj 16:10 cu rame subțiri, inspirate de regula Golden Ratio pentru unghiuri de vizualizare mai bune și productivitate sporită. Un șasiu subțire din aluminiu în culoarea Lunar Grey îi conferă eleganță, iar ecranul True Pixel cu rezoluție până la QHD+ și gamut de culoare 100% DCI-P3 susține nevoile designerilor și creatorilor. Ventilatorul cu cele mai subțiri lamele din lume, de doar 0,1 mm, și tehnologia exclusivă MSI Cooler Boost asigură o disipare termică optimă pentru cea mai bună experiență posibilă atunci când se rulează aplicații complexe. Creator M16 are afișaje QHD+ True Pixel și opțiuni complete pentru creatorii de conținut care doresc o versiune mai ușoară a variantelor robuste oferite de Creator Z16.
  • Creator 17. Laptopul Creator 17 reproiectat oferă un afișaj Mini LED vibrant, alimentat de tehnologia AUO AmLED, cu 1.000 nits de luminozitate pentru o gamă mai mare de culori, totul într-un șasiu negru, din aluminiu, cu textură sablată.
  • GE76 / 66 Raider – noua gamă de laptopuri de gaming MSI începe cu upgrade-uri la seria performantă GE Raider. Seriile GE76 și GE66 Raider păstrează bara de lumină sci-fi, dar beneficiază de Wi-Fi 6E și grafică NVIDIA GeForce RTX 3080 cu TGP complet până la 165W pentru performanțe extreme în jocuri. Afișajele până la 360Hz sau QHD 240Hz cresc viteza în jocuri, iar tehnologia MSI Cooler Boost 5 menține sistemul la temperaturi optime, pentru o funcționare fără probleme.
  • GP76/66 Leopard – pentru cei care au nevoie de performanțe puternice, de productivitate la birou, în jocuri sau chiar în proiectare, seria GP Leopard este echipată cu grafică NVIDIA  GeForce RTX  3080 și cu cele mai recente procesoare Intel Core i7 din a 11-a generație.
  • GS76/66 Stealth – seria premiată Stealth revine, oferind performanțe ridicate și greutate redusă pentru gamerii aflați în mișcare. Dincolo de actualizările GPU și CPU, GS76 Stealth are acum un design cu balamale argintii, capacitate îmbunătățită a bateriei și un nou display până la QHD 240 Hz pentru performanțe vizuale superioare, iar difuzoarele Dynaudio îmbunătățesc experiența de ascultare a muzicii. Seria GS Stealth este partenerul ideal de lucru și jocuri portabile.
  • Pulse GL76/66 – cu o nouă imagine proiectată de Maarten Verhoeven, campioana mondială a competiției ZBrush din 2018, MSI prezintă noile sale laptop-uri GL66 și GL76 Pulse. Verhoeven a proiectat special armura din titan inspirată din energia Pulse pentru Armata Dragonului pentru a spori agilitatea și flexibilitatea. Laptopurile folosesc grafica NVIDIA® GeForce RTX 3060 împreună cu o conductă termică reproiectată care generează mai mult flux de aer pentru temperaturi mai scăzute. O tastatură numerică independentă completează experiența utilizatorului.
  • Sword 17/15, Katana GF76/66 – inspirată de puterea incredibilă a Sword și Katana, imaginea noilor serii Sword și Katana GF este proiectată de renumitul ilustrator japonez Tsuyoshi Nagano, remarcat pentru lucrările sale din seria de jocuri video „Romance of the Three Kingdoms”. MSI Sword 17, Sword 15, Katana GF76 și GF66 sunt create pentru a inspira utilizatorii. Echipate cu grafică NVIDIA GeForce RTX3060 și tastatură numerică independentă, chiar și pe varianta mai mică de 15 inci, laptopurile Sword și Katana GF sunt mai mult decât o configurație entry-level de gaming; sunt primul tău partener pentru bătălii de lungă durată în lumea virtuală.