MSI a dezvăluit cele mai noi laptopuri de gaming și creare de conținut cu procesoare Intel H din a 12-a generație în cadrul CES 2022. Au grafică până la GeForce RTX 3080 Ti și soluții termice exclusive MSI care măresc performanța la un nivel cu totul nou. MSI nu numai că a lansat cel mai performant laptop de pe piață, dar a anunțat și o serie de laptop-uri „Meta-Ready” pentru a conecta utilizatorii la Metaverse.

Laptopuri pentru Metavers

MSI se concentrează întotdeauna pe combinația dintre design, performanță extremă și experiență prietenoasă de utilizare. Acum, MSI dezvăluie viziunea MSI Gameverse. Indiferent dacă sunteți creatori de conținut sau utilizatori VR, cele mai recente laptopuri MSI sunt o punte pentru a conecta oamenii la Metaverse. Derek Chen, MSI Notebook Worldwide Sales & Marketing Director, a declarat că „MSI a îndeplinit cerințele în plină expansiune ale Metaverse, creând o serie de laptop-uri Meta-ready.”

MSI a anunțat azi noua sa tehnologie de răcire „Phase-Change Liquid Metal Pad”. Atunci când temperatura computerului atinge 58°C, plăcuța din metal se topește și umple spațiul dintre procesor și blocul de răcire. Această tranziție face transferul termic mai eficient decât pastele termice tradiționale și mai fiabil decât soluțiile cu metal lichid. Cu această nouă tehnologie inovatoare de răcire, performanța generală crește cu până la 10%.

MSI lansează noul laptop de gaming emblematic Stealth GS77 – câștigător al premiilor CES Innovation Awards 2022. Stealth GS77 vine cu un design nou care mută balamaua spre mijloc și utilizează materiale mai robuste, rezultând o durabilitate de două ori mai mare decât la modelele anterioare. Mergând pe linia dintre muncă și jocuri, Stealth GS77 include funcții suplimentare pentru utilizare în afaceri. Are un trackpad mărit cu 50% și oferă taste cu 8% mai mari, pentru o experiență mai plăcută la utilizare. Noul Stealth GS77 vine și cu un obturator al camerei pentru a adăuga un nivel suplimentar de confidențialitate.

MSI Stealth GS77 este echipat cu cel mai recent procesor Intel Core din generația a 12-a și grafică Nvidia GeForce RTX 3080 Ti.

Crosshair 15 Rainbow Six Extraction Edition

MSI a anunțat cu mândrie colaborarea cu Ubisoft pentru noua ediție a laptopului Crosshair 15 Rainbow Six Extraction Edition. Inspirându-se din coloristica jocului, noul dispozitiv vine cu un design nou și atrăgător, în culorile galben, verde și albastru, ca și cum utilizatorii ar intra efectiv în joc.

Conceput pentru jucătorii de FPS, MSI Crosshair 15 este echipat cu un display până la QHD de 240 Hz și grafică până la Nvidia RTX 3070Ti, care mărește puterea grafică totală până la 140 de wați, o creștere cu aproape 50% a puterii suplimentare față de media laptopurilor cu aceleași specificații. Cel mai important lucru: noul Crosshair 15 este și un laptop „Meta Ready”.

MSI Creator 17 și Creator Z16P

În cadrul evenimentului, MSI a anunțat și noul laptop din seria Content Creation. Compania a dezvăluit cel mai recent câștigător al premiului CES pentru inovație, Creator Z17. Fabricat cu un șasiu din aluminiu și un afișaj cu raport Golden Ratio 16:10, designul noului Creator Z17 interpretează perfect conceptul de estetică tehnologică.

Creator Z17 vine, de asemenea, cu un cititor de carduri UHS Express full-size și acceptă MSI Pen – primul laptop de 17 inchi care acceptă pen-touch. Bruce Lin, Senior Notebook Product Marketing Manager, a remarcat că „indiferent dacă te afli la o cafenea pentru o pauză de relaxare sau dacă propui noile tale idei echipei de lucru, Creator Z17 este companionul perfect”.
MSI și-a actualizat și modelul emblematic Creator Z16 în Creator Z16P. Acesta este construit cu noile soluții de răcire exclusive MSI „Vapor Chamber Cooler” unde zona de răcire este mărită cu 76%, oferind astfel cu 65% mai mult flux de aer, sporind performanța cu până la 70% față de generația anterioară.

Precizia culorilor este un factor esențial pentru crearea de conținut, iar Creator Z17 și Creator Z16P folosesc tehnologia MSI True Pixel care atinge standardul de culoare 100% DCI-P3 și o acuratețe a culorilor Delta-E <2. Mai mult, pentru a crește eficiența, noua serie Creator vine cu cel mai recent procesor Intel i9 din a 12-a generație și grafică Nvidia GeForce RTX 3080 Ti. Ambele sunt laptopuri „Meta-Ready”.

Noua tehnologie AI MSI Center

Nu s-a concentrat doar pe performanța hardware, MSI a dezvoltat și tehnologii inteligente pentru o experiență mai fluidă. Cel mai recent Centru MSI oferă acum moduri AI. Noua caracteristică „Smart Auto” va detecta în ce situație se află utilizatorul și va ajusta automat sistemul în diferite moduri, oferind cea mai bună experiență posibilă. Funcția „Ambient Silent AI” va echilibra dinamic viteza ventilatorului în funcție de nivelul de zgomot ambiental și va oferi cea mai mare performanță posibilă, menținând totuși laptopul silențios.

Seriile de laptopuri MSI de gaming și creare de conținut au fost complet actualizate cu cele mai recente procesoare Intel seria H din a 12-a generație și până la cel mai recent procesor grafic Nvidia GeForce RTX 3080 Ti pentru noile laptopuri Meta-Ready. Noile laptopuri MSI din a 12-a generație sunt puntea ta către lumea virtuală.