Laptopurile Lenovo Legion Y740, lansate la CES 2019, sunt disponibile din luna februarie 2019 și în România. Prevăzute cu cele mai noi plăci grafice Nvidia GeForce RTX, procesoare Intel Core și Windows 10 Home, noile laptopuri Legion Y740 au fost create pentru a răspunde cerințelor de performațe și mobilitate ale gamerilor.

Flagship-ul Lenovo Legion Y740 este disponibil în variantele de display cu diagonala 15 și 17 inch. Modelul de 15 inch este disponibil cu cele mai noi plăci grafice GeForce RTX 2060 și GeForce RTX 2070 Max-Q, oferindu-i destulă putere pentru a susține cele mai noi jocuri. Versiunea mai mare, de 17 inchi, oferă și mai multă putere, până la GeForce RTX 2080 Max-Q, fiind un upgrade al generațiilor anterioare din seriile GeForce GTX 10.

(!) Cel mai ieftin smartphone decent la review (!) Apasă play 😉

Ambele variante sunt echipate cu procesoare până la Intel Core i7 de generația a opta, memorie opțională de 32 GB DDR4 2666Mhz și tastatură 100% anti-ghosting Corsair iCue RGB cu sistem de retroiluminare cu peste 16 milioane de opțiuni de personalizare a culorilor.

În plus, Lenovo Legion Y740 dispune de sistemul de difuzoare Dolby Atmos cu Dolby Sound Radar pentru un sunet bogat, care te pune în acțiune prin difuzoarele speciale dezvoltate de Dolby.

Pentru a evita blocarea și sacadarea imaginilor, utilizatorii se vor bucura de ecranul de 144 Hz Full HD (1920 x 1080) de pe Lenovo Legion Y740 cu tehnologia Nvidia G-SYNC. În plus, datorită suportului pentru Dolby Vision și a ecranului mai luminos, opțional până la 500 de niți, Lenovo Legion Y740 va oferi noi dimensiuni divertismentului prin imagini mai clare și mai vii.

Bateria lui Legion Y740 a fost îmbunătățită față de cea a predecesorului său pentru a rezista până la șase ore atunci când laptopul nu este conectat la o sursă de electricitate. Iar sistemul de ventilație dual Lenovo Legion Coldfront menține temperatura stabilă a laptopului indiferent de performanțele grafice pe care le necesită diferitele jocuri, asigurându-le astfel gamerilor un joc fără întreruperi.

Lenovo Legion Y740 este disponibil la principalii parteneri Lenovo din România la un preț recomandat începând de la 7.399 lei.

Dan Dragomir

editor at Computerblog.ro
Am fost ziarist timp de 15 ani, ultimii zece ani i-am petrecut în domeniul IT. Din 2010 sunt blogger profesionist, în principal pe Computerblog.

Mă găsiți de asemenea pe Youtube cu un canal în care vorbim despre telefoane, aplicații și jocuri.

Am lucrat printre altele pentru ZF.ro, Descopera.ro, Go4IT.ro, Jurnalul.ro, PlayTech.ro, Zonait.tv și multe alte site-uri, ziare, săptămânale sau reviste.

Autorul poate fi contactat pe adresa [email protected] și telefon 0769.066.003.
!! NU SUNT MAGAZIN SAU SERVICE !!