MSI a lansat abordarea proprie a noilor procesoare grafice GeForce RTX 4090 și RTX 4080. Noile plăci video integrează cele mai noi tehnologii grafice, design nou al circuitelor electronice și răcirea avansată.

Propulsată de noua arhitectură ultra-eficientă NVIDIA Ada Lovelace, cea de a treia generație de plăci grafice RTX seria 40 este mai mult decât rapidă. Oferă jucătorilor și creatorilor un salt major în ceea ce privește performanța, randarea neuronală și multe alte capabilități de top ale platformei. Acest progres masiv în tehnologia GPU este poarta de acces spre cele mai imersive experiențe de joc, funcții incredibile de inteligență artificială și spre cele mai rapide fluxuri de lucru pentru crearea de conținut. Aceste GPU-uri împing pur și simplu în viitor performanțele maxime ale graficii.

MSI introduce următoarele serii de plăci grafice: Suprim, Trio și Ventus.

  1. Plăcile Suprim sunt concepute pentru performanță, eficiență și prestigiu. Prin răcirea  avansată cu aer de la MSI, căldura este disipată eficient de la componentele critice ale plăcii cu ajutorul unui sistem ce include până la 10 conducte Core Pipes, aripioare Airflow Control cu noile margini Wave-curved 3.0 și aripioare de răcire. Modelele bazate pe RTX 4090 și RTX 4080 16G au o cameră de vapori, în timp ce modelul bazat pe RTX 4080 12G se va lăuda cu o bază de răcire masivă, din cupru placat cu nichel. Finisarea aluminiului periat de pe exteriorul cooler-ului și placa posterioară conferă o estetică de armură protectoare, ranforsând în același timp placa pe lungimea sa. Fluxurile luminoase RGB Mystic Light cu milioane de culori și o serie de opțiuni de iluminare dinamică personalizabilă vor uimi privitorii. Cu Dual BIOS, utilizatorii pot opta rapid pentru un nivel redus de zgomot sau pentru performanțe suplimentare cu o simplă apăsare a unui buton. Toate modelele Suprim sunt la fel de impresionante ca dimensiune pe cât sunt de impresionante ca performanțe, modelul bazat pe RTX 4090 ocupând 3,75 sloturi, în timp ce modelele RTX 4080 au un gabarit de 3,75 respectiv 3,5 sloturi.
  2. Suprim Liquid implementează un sistem de răcire cu lichid în circuit închis, care menține temperaturile încă și mai scăzute pentru a permite noi niveluri de performanță. Radiatorul de 240 mm este răcit de o pereche de ventilatoare MSI Silent Gale P12 de 120 mm, concepute pentru a oferi o presiune masivă a aerului la un nivel de zgomot extrem de redus. Un singur ventilator TORX 5.0 deasupra unui radiator dedicat asigură o răcire mai mult decât adecvată pentru componentele de putere.
  3. TRIO – o serie reîmprospătată cu un aspect nou, dar familiar. Păstrează în același timp același echilibru excelent între performanță, răcire și zgomot redus în care gamerii au ajuns să aibă încredere. În fruntea acestei serii de produse actualizate se află noul design TORX Fan 5.0 cu perechi de câte trei pale de ventilator conectate între ele printr-o legătură exterioară și formând o structură care concentrează fluxul de aer în sistemul de răcire actualizat Tri Frozr 3.
    Noile plăci Trio au o dimensiune impresionantă, cu modelul bazat pe RTX 4090 ocupând 3,75 sloturi, iar modelul bazat pe RTX 4080 ocupând 3,25 și 3 sloturi fiecare.
  4. Ventus revine cu noua tehnologie. Sunt echipate cu trei dintre premiatele ventilatoare TORX 4.0. Întruchiparea unei filozofii de design spartan, fără complicații, plăcile Ventus mențin elementele esențiale pentru a îndeplini orice sarcină la îndemână. Un sistem de răcire robust, o placă posterioară pentru ranforsare din aluminiu periat și o estetică bine conturată fac ca această placă grafică să fie potrivită pentru orice sistem. Fiind seria mai discretă, cele două modele Ventus 3X bazate pe RTX 4080 sunt și mai subțiri, cu 3 și 2,5 sloturi fiecare.

Alte serii sunt planificate să sosească în viitorul apropiat.