MSI revine în forță la Computex 2023 și anunță colaborarea cu Mercedes-AMG printre alte lansări de laptopuri. MSI Stealth 16 Mercedes-AMG Motorsport este unul dintre aceste produse abia prezentate oficial. Mai au premiatul Creator Z17 HX Studio și Alpha 17 și Prestige 16 reînnoite, dar și nou lansatul Commercial 14.
MSI Stealth 16 Mercedes-AMG Motorsport
Punctul culminant al întregii game este reprezentat de noul Stealth 16 Mercedes-AMG Motorsport, crossover-ul epic dintre MSI și Mercedes-AMG. Designul său este de culoare Selenite Gray, textura este exclusivă AMG Rhombuses și are șasiul din aliaj de magneziu-aluminiu. Pasionații de sporturi cu motor vor fi încântați să vadă logo-urile Mercedes-AMG Motorsport pe capacul superior, rama inferioară și pe capacul spate.
Performanța interioară este pe măsura calităților remarcabile regăsite în designul exterior. E propulsat de un procesor Intel Core i9 și de grafica NVIDIA RTX 40. Cu un ecran OLED 4K 16:10 și sistemul avansat Cooler Boost 5, exclusiv MSI, cu ventilatoare duble și cinci conducte de căldură, laptopul garantează o experiență impecabilă. Pachetul include accesorii special concepute, care pun în valoare colaborarea dintre cele două mărci prestigioase.
Pachetul Stealth 16 Mercedes-AMG Motorsport include un set exclusivist care cuprinde o cutie colorată și special concepută, un mouse, un mouse pad, o unitate USB, o husă, ilustrate și legături pentru cabluri, completând experiența de lux. Fiecare accesoriu prezintă cu mândrie logo-urile MSI și Mercedes-AMG Motorsport, simbolizând sprijinul lor ferm pentru cei care depășesc limitele în jocuri și curse.
Această colaborare provine dintr-un angajament comun al ambelor companii de a urmări neîncetat supremația luxului și performanței, iar eforturile lor au obținut o recunoaștere pe scară largă.
Celelalte modele noi
Pentru a se extinde și mai mult către domeniul de business, noul MSI Commercial 14 este îmbunătățit cu soluții personalizate printr-o serie de măsuri de securitate opționale. Include NFC (Near-Field Communication) și un cititor inteligent de carduri încorporat. Ambele oferă un nivel suplimentar de identificare și pot fi personalizate în funcție de necesități. În afară de caracteristicile sale remarcabile, Commercial 14 prezintă și contribuția MSI la protecția mediului înconjurător. Tastatura este fabricată din materiale PCR (Post-Consumer Recycled), iar peste 90% din ambalaj este realizat din hârtie reciclată.
Noul model MSI Alpha 17 vine cu cel mai recent procesor AMD Ryzen 7045 HX Dragon Range, împreună cu un GPU NVIDIA GeForce RTX din seria 40. Una dintre cele mai interesante actualizări ale Alpha 17 este reprezentată de prima echipare cu Qualcomm FastConnect 7800 Wi-Fi 7 din lume pe o platformă de calcul. FastConnect 7800 aduce performanțe Wi-Fi 7 cu viteze de vârf de până la 5,8 Gbps și o latență de numai 2 milisecunde, datorită High Band Simultaneous (HBS) Multi-Link care utilizează mai multe benzi pentru a oferi cea mai bună conexiune disponibilă. Pentru a susține un astfel de spor de performanță, în scenă intră și un panel QHD de 240Hz.
Distins cu premiul Red Dot Product Design din 2023, noul MSI Prestige 16, cu șasiu din aliaj de magneziu, cântărește doar 1,5 kg. Având la bord cel mai recent procesor Intel cu platformă Intel Evo certificată, suportă încărcare PD3.1 de 140W. În plus, procesorul grafic NVIDIA GeForce RTX din seria 40 este de asemenea disponibil ca opțiune. Fiind un laptop de 16 inci, Prestige 16 este extrem de ușor, dar și puternic.