NASA a descoperit mai multe planete care ar putea adăposti viața, au atmosferă și posibil apă sau alte lichide, care ar putea duce la nașterea unor forme de viață. Sunt la vreo 40 de ani lumină, nu este vorba de sistemul Alpha Centauri.

Urmăresc aici și actualizez…

La ora actuală NASA vorbește despre șapte planete, dintre care trei sunt în zona perfectă pentru a avea apă curgătoare și elementele necesare susținerii vieții. Am găsit detalii și aici. Planetele sunt destul de apropiate încât de pe suprafața uneia ai putea vedea cealaltă planetă mare cât Luna, poate chiar continente, munți.

Planetele formează un sistem în jurul stelei TRAPPIST-1, care este o stea-pitic considerată rece (de 2000 de ori mai slabă decât Soarele), iar planetele au dimensiunea Pământului. Nu există dovezi privind existența unor sateliți naturali de tipul Lunii. Ele sunt la distanța perfectă pentru a putea primi destulă lumină/căldură pentru ca apa să fie în stare lichidă. Temperaturile ar putea fi foarte aproape de ceea ce avem pe Pământ, deci astronomii cred că sunt condițiile necesare pentru apariția vieții.

Nu vă entuziasmați totuși, nu există nicio tehnologie care ar putea promite că vom ajunge vreodată acolo. Astronomii studiază planetele prin telescop. Cum spuneam, dacă am călători cu viteza luminii am face pînă acolo doar 40 de ani. Dar acă am merge la viteza unui avion cu reacție actual, am face pe drum…. 44 de milioane de ani. Probabil cu o rachetă normală (presupunând că avem atât combustibil) am scurta timpul la câteva mii de ani. Zvonurile de azi vorbeau despre o descoperire în sistemul Alpha Centauri, care este la … 4 ani lumină. Adică am face doar 4 milioane de ani pînă acolo 🙂

Astronomii vor continua să studieze sistemul planetar și vor căuta în apropierea noastră sisteme cu stele similare, care ar putea avea sisteme solare. Vor încerca să studieze atmosfera planetelor folosind tehnologiile de imagine care s-au dovedit utile în alte studii similare. Este încă un caz în care astronomii descoperă planete similare cu Pământul, ceea ce sporește șansele că nu suntem singuri în Univers.

După cum știți, există și o faimoasă ecuație probabilistică, ea arată că oricât de mult ai tăia din numărul total de stele / planete, tot rămân sute de milioane de planete pe care ar putea exista viață.