Noaptea Muzeelor este un eveniment cultural desfăşurat la nivel internaţional şi aflat anul acesta la a 13-a ediţie. La noi, 140 de muzee, obiective turistice, galerii de artă și spaţii expoziţionale își asteaptă vizitatorii. Este un eveniment susținut de Orange România.

La nivel global, 3.000 de muzee şi instituţii culturale din 30 de ţări europene își deschid porțile în aceeași noapte, anul acesta evenimentul fiind sărbătorit în data de 20 mai.

În București, Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR), Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” sunt doar câteva dintre instituţiile partenere care îi invită pe cei interesaţi să le treacă pragul.

Găsiți mai jos din program.