Am discutat împreună cu Bogdan Pismicenco, Country Manager Romania, Bulgaria & Republic of Moldova, Kaspersky. Subiectul de astăzi este protecția copiilor și riscurile pentru aceștia.
Contextul actual ne arată cât de periculoase pot fi social media, Facebook, TikTok, Youtube și alte rețele sociale pentru cei mici. Sunt aplicații foarte populare pentru cei mici, care primesc tot mai devreme propriul device.
Înainte de a discuta partea tehnică, oficialul Kaspersky spune că părinții ar trebui să discute cu copiii pe tema asta. Trebuie să existe reguli de utilizare de la început. Aplicând regulile în timp, copiii se vor obișnui cu ele. Au nevoie și de o viață socială, afară, nu doar conectați la un display.
Kaspersky a realizat și o soluție de Control Parental. Mai degrabă de monitorizare, nu o formă de control. Ea poate limita timpul de acces, dar poate să limiteze accesul la anumite site-uri sau resurse considerate nepotrivite.
Aplicația poate semnala conversațiile cu alte persoane, nu pentru a-l urmări. Ci pentru ca părintele să fie sigur că nu vorbește cu persoane nepotrivite. Copilul trebuie să știe că există soluția, care este acolo pentru ajutorul lui. Dacă este pe un dispozitiv mobil, aplicația ne poate spune și localizarea copilului.
Mituri despre Control Parental
Aplicația Kaspersky nu poate fi dezactivată sau dezinstalată de către copil. Este un mit care circulă, că juniorul se pricepe atât de bine la tehnologie că va scăpa singur de ea. Nu poate, atât timp cât nu are parolele părintelui. Dacă ar exista un copil capabil să o dezactiveze sau să o dezinstaleze, probabil ar merita angajat ca specialist IT.
Aplicația este însă doar un pas. Specialiștii în psihologia cyber spun că nu poți intezice copilului device-ul dacă ești la o întâlnire de familie sau cu prietenii și ceilalți copii au acces. Sigur, tu vrei să îi limitezi accesul și să se joace în offline. Dar dacă ceilalți copii au telefoane trebuie lăsat și el. Ori se stabilește de la început că va fi o întâlnire fără telefoane și toți copiii să fie fără.
O altă mare problemă o reprezintă cei care interzic complet tehnologia. Astăzi, vrem sau nu vrem, tehnologia ne înconjoară. Încă de la școală vor începe să lucreze la computer. Trebuie să știe cum să folosească telefonul mobil dacă are nevoie de ajutor. Și așa mai departe.
Tehnologia trebuie folosită corect și în doza potrivită.
Alte acțiuni Kaspersky
Compania de securitate IT a susținut publicarea unei cărți legate de securitatea celor mici pe Internet. Au prezentat acolo, într-un limbaj adaptat celor mici, ce este și cum funcționează internetul. Și care sunt pericolele pentru copii. Ce pot face să se protejeze online și așa mai departe.
Din păcate nu există o strategie națională în acest sens. Există programe realizate de ONG-uri sau de profesori pasionați. Kaspersky are o serie de inițiative în acest sens. Astfel de programe ar trebui însă să fie extinse.