Qualcomm Snapdragon 845 este versiunea premium care va oferi un plus de putere terminalelor din partea a doua a anului, la fel cum anul trecut Snapdragon 821 a urmat curând lui 820. Informația este dată pe surse, dar ea vine în contextul unor informații credibile.
Sursa foto: Wccftech
Conform informațiilor „pe surse”, Snapdragon 845 va fi realizat de TSMC în noul format de producție pe 7 nanometri. Știm că Snapdragon 835 a fost produs de Samsung pe 10 nanometri, iar asta a generat o criză de componente, pentru că Samsung și-a păstrat cea mai mare parte a stocului pentru Galaxy S8 și S8+. Deci este logic ca Qualcomm să încerce colaborarea cu un alt producător, care să furnizeze volumele dorite.
Dezvăluirea vine înaintea unui eveniment oficial Qualcomm care va avea loc la Beijing. Sigur, nu se știe exact ce va fi lansat oficial mâine, dar se specula că va fi prezentat Snapdragon 660 și 630, despre care vă povestesc mai jos. Ceea ce poate fi sau nu poate fi adevărat. Sau pot fi lansate toate trei.
Cei de la Digital Trends spun că informațiile privind Snapdragon 845 au fost prezentate pentru scurt timp și pe site-ul oficial al companiei, dar nu oferă un print screen sau altă dovadă că ar fi așa. Sigur, din dorința de a înșira multe informații ei zic de asemenea că 845 va fi folosit probabil la Samsung Galaxy S9 anul viitor. Mai multe surse vorbesc despre producția pe 7 nanometri în 2018. Dar sursa originală spune că ar putea fi prezentat mâine, deci poate fi lansat în cursul acestui an.
TSMC a realizat deja prototipul pentru procesorul pe 7 nanometri, iar modelul final va fi gata în prima jumătate a acestui an. Apariția lui 845 pe site-ul companiei alături de 660 și 630 ar putea fi însă întâmplătoare și Qualcomm ar putea decide amânarea lansării.
Modelele mid-range Snapdragon 660 și 630 aduc creșteri de viteză pentru terminalele mai accesibile. Modelul 660 are patru nuclee Cortex-A53 la 1.9 GHz și alte patru la 2.2 GHz. De asemenea, se spune că va avea acces la memoriile mai rapide UFS 2.1, plus două module RAM LPDDR4. Acest lucru le-ar permite celor de la Nokia să lanseze telefonul aproape-flagship cu procesor Snapdragon 660 despre care se vorbește deja de luni de zile.
Snapdragon 630 ar fi similar, dar cu LPDDR3. Modelul mai accesibil, pentru telefoane mai ieftine. Vedem mâine dacă se anunță ceva oficial.