Motorola a lansat oficial Moto AI 2.0, iar Razr 60 Ultra este primul model din portofoliul Motorola cu upgrade complet. Noua generație de Inteligență Artificială este dezvoltată cu liderii industriei: Google, Meta, Microsoft și Perplexity.
RAZR 60 Ultra primește Moto AI 2.0
La începutul acestui an, Motorola a lansat primul program beta moto ai pentru a testa și îmbunătăți câteva funcții avansate de bază: Catch me up, Pay Attention și Remember This. Mii de utilizatori din întreaga lume au participat la testare, ceea ce confirmă caracterul practic al funcțiilor, iar aceștia și-au exprimat nevoia de susținere suplimentară privind asocierea funcțiilor potrivite, cu momentele potrivite. Drept răspuns, Motorola a perfecționat aceste funcționalități și a creat noi experiențe care valorifică întregul potențial al AI-ului. Toate acestea vor fi disponibile pe cele mai recente modele din gamele RAZR și Edge.
Cu noua funcție Next Move, utilizatorii primesc recomandări personalizate în funcție de conținutul afișat pe ecran. Fie că e vorba de o rețetă sau planuri de vacanță, moto AI sugerează pașii următori ideali, fiind o funcție utilă atât pentru începători, cât și pentru entuziaștii AI.
Pentru activitățile de zi cu zi, utilizatorii pot apela la Playlist Studio pentru a seta atmosfera unui anumit moment al zilei. Aceasta creează playlist-uri personalizate în funcție de conținutul de pe ecran sau de un prompt introdus în aplicația moto ai. 4 De exemplu, dacă cineva dorește să creeze o atmosferă diferită la cină, funcția AI îi poate genera o listă de melodii potrivite pe o anumită temă.
Image Studio oferă o doză proaspătă de distracție pentru discuții de grup pe rețelele sociale. Cu ajutorul AI-ului generativ, utilizatorii pot crea și edita imagini, avatare, stickere și fundaluri direct de pe telefon.
În plus, pentru prima dată pe un smartphone, căutarea asistată de AI de la Perplexity este integrată direct în moto AI. Fie că utilizatorii verifică datele unui concert sau caută destinații de vacanță, pot alege opțiunea „Explore with Perplexity” pentru a primi detalii despre un subiect. Cu funcționalitățile avansate de căutare ale Perplexity, moto AI ajută utilizatorii să conecteze informațiile relevante. În plus, aceștia primesc 3 luni gratuite de Perplexity Pro.6 Această colaborare este cea mai amplă integrare Perplexity Assistant pe un smartphone, funcționalitate optimizată inclusiv pentru ecranul extern al telefoanelor Motorola RAZR.
Utilizatorii modelului Motorola RAZR 60 ultra pot activa funcția Look and Talk doar printr-o simplă privire. Datorită senzorului avansat al camerei și formei unice a dispozitivului, acesta poate fi plasat în mod „stand” sau „tent” și este suficientă o privire către ecran pentru a primi asistență, fără alte comenzi. Utilizatorii pot pune întrebări vocale și primi răspunsuri auditive, pot verifica notificările ratate sau pot cere transcrierea și rezumatul unei conversații.
Gemini Live, direct pe ecranul extern
Motorola extinde integrarea cu Google, punând la dispoziție aplicațiile Gemini și Gemini Live pe toate dispozitivele, chiar și direct pe ecranul extern al RAZR-ului, pentru planificare creativă și rezolvarea problemelor. În plus, clienții eligibili care achiziționează un nou dispozitiv Motorola vor beneficia de 3 luni gratuite de Google One AI Premium,7 care include acces la Gemini Advanced, NotebookLM Plus și integrarea Gemini în aplicațiile Google, pentru a lucra, crea și învăța mai eficient. AI Premium include și 2 TB de stocare în cloud, fără costuri suplimentare.
Partajare de conținut în întreg ecosistemul de dispozitive
Utilizatorii pot beneficia și de ecosistemul dispozitivelor și vor putea beneficia de Smart Connect cu AI, anunțat la începutul anului. Printr-o comandă vocală simplă sau un text, precum „afișează-mi pozele pe TV”, utilizatorii se pot conecta cu ușurință la ecosistemul de dispozitive: pot transmite o aplicație pe un ecran mai mare, accesa fișiere între dispozitive sau pot oglindi telefonul pe un PC sau tabletă9. Smart Connect este disponibil și în Meta Horizon Store ce permite utilizatorilor de Meta Quest să își acceseze mesajele, aplicațiile favorite și multe altele, direct de pe casca VR.
În urma feedbackului din programul beta, Motorola a făcut accesarea funcțiilor moto AI și mai intuitivă. Pe Motorola RAZR 60 Ultra și Motorola Edge 60 pro, utilizatorii pot lansa moto AI de pe orice ecran prin intermediul noii taste AI. Pot atinge pictograma plutitoare sau pot folosi căutarea inteligentă din bara de aplicații.
În plus, noile dispozitive vor permite acces direct la Microsoft Copilot prin moto AI, asta aduce experiență Copilot pe telefoanele Motorola, împreună cu gama extinsă de PC-uri Copilot+ de la Lenovo. Copilot este un veritabil asistent AI: utilizatorii pot oricând folosi funcția „Ask Copilot” pentru a primi răspunsuri rapide, o a doua opinie sau brainstorming.
Fotografii și funcții îmbunătățite
Pe lângă aceste noi funcții, Motorola oferă îmbunătățiri pentru moto AI concentrate pe iubitorii de fotografie. Utilizatorii noilor modele RAZR și Edge vor putea profita de:
Signature Style, o funcție AI care ajustează automat imaginile, optimizând culoarea, lumina și tonul în funcție de moment, astfel încât nu mai este necesară editarea manuală. Pentru cei care doresc un control mai detaliat, stilul poate fi personalizat pentru diferite tipuri de fotografii – cum ar fi mâncare, portrete sau peisaje. Pentru restul imaginilor, ajustările inteligente sunt realizate în fundal.
Group Shot,10 folosește AI pentru a combina mai multe cadre și a obține fotografia de grup ideală, în care toți participanții au ochii deschiși.
Funcțiile avansate moto AI lansate inițial au fost și ele îmbunătățite. Catch me up este acum alimentată de modelul open-source de ultimă generație Llama, dezvoltat de Meta, fiind pentru prima dată integrat pe un smartphone. Astfel, utilizatorii pot primi un rezumat al notificărilor, chiar și fără să fie conectați la internet. Funcția include acum și suport extins pentru aplicații terțe, precum și acțiuni rapide, ce permite răspunsuri directe la apeluri și mesaje ratate. Pay attention oferă o transcriere îmbunătățită cu distingerea vorbitorilor, o interfață modernizată și o experiență de utilizare mai intuitivă.
Motorola RAZR 60 ultra îmbină eleganța emblematică a designului pliabil cu o experiență tehnologică de top. Cu un ecran intern AMOLED de 7.0” și un ecran extern pOLED de 4.0”, dispozitivul oferă o interacțiune versatilă și intuitivă în orice situație. Sub carcasă, o baterie generoasă de 4700mAh susținută de tehnologia de încărcare rapidă 68W TurboPower™ asigură autonomie pentru întreaga zi. Sistemul audio cu difuzoare stereo reglate de Dolby Atmos oferă o experiență multimedia captivantă. Pe partea foto, RAZR 60 ultra excelează cu o cameră principală de 50MP și o cameră ultra-wide + macro tot de 50MP, completate de o cameră frontală de 50MP, toate optimizate pentru capturi detaliate și video de înaltă rezoluție (până la 8K). Cu o greutate de doar 199g, protecție IP48 și dimensiuni elegante, este un smartphone pregătit pentru orice context.
Disponibilitate și oferte speciale
Noul Motorola RAZR 60 Ultra este disponibil în culorile Scarab (Verde) și Mountain Trail (Wood), prin partenerii autorizați, la prețul recomandat de 6.499 lei.