Samsung Galaxy Z Flip FE pare să fie confirmat oficial chiar de companie. Deși Samsung nu spune și detalii, acestea apar întotdeauna pe surse. Să vedem ce-am reușit să descopăr despre acest proiect.
Samsung Galaxy Z Flip FE confirmat
Pe un server oficial al Samsung au apărut informații despre existența unui smartphone SM-F761. Niciun dispozitiv nu are acest număr de model acum și este un număr de model pentru un pliabil. Oamenii au sărit să speculeze că este vorba despre Galaxy Z Flip FE. Sau o variantă mai ieftină pentru Flip 8.
De mai bine de doi ani circulă informații despre un pliabil ieftin Samsung. Deși constant s-au dat nume de cod, specificații, prețuri, informații și citate oficiale, acest produs nu a fost lansat niciodată. Pare să fie un fel de fantomă, un OZN despre care toată lumea vorbește și are informații, dar pe care nu l-a văzut nimeni. De fapt, Samsung a lansat anul trecut un pliabil și mai scump, Special Edition. Iar anul acesta va lansa unul și mai scump, un pliabil cu trei ecrane.
Dar deocamdată să vedem ce spun zvonurile despre Flip FE.
Detaliile au fost împărtășite de zvonerul Erencan Yılmaz pe X. El a observat că Samsung trimite actualizări de software către un dispozitiv etichetat „SM-F761”, un număr de model care nu a fost atribuit niciunui dispozitiv oficial Samsung. În plus, deoarece numerele de model ale Samsung urmează un algoritm clar, putem accepta ideea că acesta este Samsung Galaxy Z Flip FE.
Codul începe cu SM la toate telefoanele, iar apoi șirul de litere și numere după liniuță este determinat de ce fel de dispozitiv este. Aici acel șir este F761, cu F indicând de obicei că este un pliabil, 7 specificând că este un Galaxy Z Flip, iar 61 indicând ce ediție este.
Z Flip 5 este SM-F731, Z Flip 6 este SM-F741 și, prin urmare, Z Flip 7 (care vine la vară) ar trebui să fie SM-F751. Iar SM-F761 ar putea fi atunci Z Flip 8 de anul viitor. Cu toate acestea, ar fi ciudat ca Samsung să trimită deja actualizări de software pentru un dispozitiv din viitor.
Alte zvonuri despre Samsung Galaxy Z Flip FE
Dacă nu este un produs din viitor, atunci trebuie să fie un fel de nou pliabil. Cel mai probabil candidat este Samsung Galaxy Z Flip FE. Deși nimeni nu poate spune cu siguranță.
În primul rând, este de așteptat să aibă același afișaj ca și Z Flip6. Recent, o altă scurgere a sugerat că va fi dotat cu chipset-ul Samsung Exynos 2500. Acesta ar trebui să ajute la reducerea prețului final. Se spunea că Samsung nu a reușit să obțină performanțele dorite cu el, de aceea nu a fost inclus la seria Galaxy S25.
GSMArena subliniază că s-ar putea să aibă de fapt SoC Exynos 2400e, pentru a fi mai ieftin, în timp ce Flip7 ar trebui să meargă cu Exynos 2500.
Flip FE s-ar putea lansa alături de Flip7 și Fold7 în jurul lunii iulie.