Samsung a anunțat astăzi noi servicii de depanare pentru proprietarii de telefoane Galaxy. Nu mai trebuie să mergi la service, ci fie vine el la tine, fie poți lăsa și ridica telefonul de la locker. Oferă telefoane la schimb pe durata reparației, modele premium de ultimă generație. Iar doritorii pot încerca noi telefoane fără obligația de a le cumpăra.

Beneficiile sunt prezentate în detaliu pe site-ul Samsung.

Serviciile noi lansate astăzi sunt următoarele:

ads
  • Van Service – este soluția Samsung care îți preia telefonul de acasă, îl repară rapid în service-ul autorizat și ți-l aduce înapoi în doar 24 de ore. Programarea se face simplu și rapid, direct pe site.
  • Service Locker – vine în sprijinul celor care au un program imprevizibil sau nu pot ajunge în timpul orelor de lucru. Locker-ul Samsung este instalat la APACA și permite predarea sau ridicarea telefonului, tabletei sau a dispozitivului tău wearable în orice moment al zilei, inclusiv în weekend-uri.
  • Loan Service – pentru utilizatorii care nu vor să rămână fără telefon, Samsung oferă un model de top pe durata reparației. Clienții care aduc în service un telefon Galaxy Z Flip/Fold sau Galaxy S primesc un model din cea mai nouă gamă, temporar.
  • Buy & Try – permite clienților să cumpere și să testeze modelele Galaxy Z Flip7 sau Fold7 fără riscuri. Dacă produsul nu corespunde așteptărilor, poate fi returnat în termen de 60 de zile.

Samsung explică că a ridicat experiența post-vânzare la un nou nivel, lansând în România aceste servicii premium de service dedicate utilizatorilor Galaxy S și Z din București și zonele apropiate. Acestea sunt gândite special pentru confortul utilizatorului, oferind economisirea timpului și flexibilitate totală.