Ultima actualizare software de la Samsung, One UI 5.1, este disponibilă nu doar pe Galaxy S23, ci pe mai multe terminale. Interfața aduce funcții noi pentru utilizatorii Galaxy în căutare de experiențe mobile mai creative, personalizate și cu un grad mai mare de confort.

One UI 5.1

Despre One UI 5.1

Samsung One UI 5.1, dezvăluit recent odată cu seria Galaxy S23 la Galaxy Unpacked 2023, se va lansa în întreaga lume și pe alte dispozitive Galaxy, începând cu seriile Galaxy S22, Z Fold4, Z Flip4, S21 și S20. Cu noul One UI 5.1, dispozitivele Galaxy vor oferi o interfață mai atractivă din punct de vedere vizual, cu noi funcții care le permit un nivel mai mare de creativitate și personalizare pentru o experiență îmbunătățită.

One UI 5.1 extinde funcțiile recent actualizate ale camerei, anunțate odată cu seria Galaxy S23. Utilizatorii Galaxy beneficiază acum de o flexibilitate mai mare în crearea fotografiilor la calitate profesională prin intermediul funcțiilor Expert RAW disponibile acum direct în aplicația Galaxy Camera. Astfel, utilizatorii pot selecta acum, simplu și ușor, opțiunea “Mai multe” în momentul în care realizează o fotografie, obținând fotografii de înaltă calitate direct în formatul brut. În plus, Photo Remaster actualizat, bazat pe inteligență artificială, îmbunătățește automat detaliile neclare ale imaginilor prin optimizarea luminozității, reglarea fină a detaliilor și corecțiile de culoare chiar și în scenariile cu iluminare din spate. De asemenea, Photo Remaster elimină umbrele și reflexiile nedorite pentru o fotografie perfectă.

Noile îmbunătățiri de navigare în Galerie fac mai ușoară ca niciodată căutarea fotografiilor și crearea albumelor de familie partajate. Utilizatorii pot să atingă pur și simplu chipul unei persoane dintr-o fotografie, iar aplicația Galerie va căuta fețele celor dragi, recomandând și alte fotografii în care apar aceștia pentru albumele de familie.

Samsung s-a concentrat mult timp pe a oferi utilizatorilor Galaxy un control mai mare asupra dispozitivelor prin personalizarea diferitelor aspecte la nivel de interfață de utilizare. One UI 5.1 oferă câteva funcții noi care permit oamenilor să ajusteze aproape fiecare element al experienței lor mobile – de la aspectul vizual, la comunicații, acțiuni și multe altele. Samsung a introdus noi funcții care pot înțelege modul în care sunt utilizate dispozitivele, reușind astfel să ofere cele mai potrivite recomandări. De exemplu, noul widget meteo dinamic analizează condițiile climatice și creează un design personalizat care reflectă situația meteorologică din acel moment. Modurile și rutinele s-au extins pentru a permite imagini de fundal personalizate, tonuri de apel, sensibilitate la atingere și fonturi care pot personaliza activități specifice pentru un confort sporit. One UI 5.1 îmbunătățește, de asemenea, widgetul de sugestii inteligente, adăugând posibilitatea de a recomanda melodii și playlist-uri Spotify pe baza activităților utilizatorilor – muzică pentru deplasări sau relaxare, spre exemplu.

Samsung a dezvoltat One UI pentru a aduce o mai bună integrare și conectivitate în ecosistemul mobil, introducând funcții care sprijină acest obiectiv. Utilizatorii se pot bucura de un ecosistem conectat atât pe mobile, cât și pe computer, cu un control multiplu extins între Galaxy Book și smartphone-uri. Acest lucru le permite utilizatorilor să partajeze mouse-ul, tastatura sau trackpad-ul Galaxy Book nu doar cu tableta Galaxy, ci și cu anumite telefoane Galaxy acum. Astfel, ei pot să copieze și să insereze text sau să facă drag and drop cu imagini de pe un dispozitiv pe altul fără probleme. Mai mult, Link to Windows le permite utilizatorilor să navigheze pe Samsung Internet de pe telefon, schimbând dispozitivul și continuând activitatea începută cu aceleași pagini de internet, dar de pe computer. Aceste pagini pot fi, de asemenea, deschise de pe un dispozitiv pe altul, ușurând și mai mult viața de zi cu zi.

Actualizarea software One UI 5.1 începe să fie lansată pentru seriile Samsung Galaxy S22, Z Fold4, Z Flip4, S21 și S20. Actualizările software pentru dispozitivele Galaxy suplimentare, precum Galaxy Z Fold3 și Z Flip3, vor fi disponibile în săptămânile următoare.