Cică Nicușor Dan este înaintea lui Piedone sau Cîrstoiu în preferințele bucureștenilor. Zvonul actual spune că doctorul se va retrage din cursă și PSD/PNL vor susține pe față candidatura lui Piedone. Să vedem dacă merg pe varianta asta.
- Megalopolis de Francis Ford Coppola nu și-a găsit încă un cumpărător;
- justiția este iarăși de partea unui corupt într-un caz clar de ilegalitate;
- retrocedarea parcului IOR s-a făcut pe baza unor acte false;
- legea cu jocurile de noroc a fost modificată fix cât să devină irelevantă;
- Firea consideră că a scăpat de povestea azilelor groazei, poliția se face că plouă;
- după metoda cu accidentul vine frauda cu „ordinul de la conducere”;
- UE trebuie să fie mai bine pregătită pentru un conflict;
- Elveția a anunțat că dacă este atacată renunță la neutralitate;
- Hamas fură ajutoarele umanitare trimise în Gaza;
- Blackbery s-a reinventat și colaborează cu AMD la soluții robotice;
- Synchron este primul rival pentru Neuralink și a început studiul clinic pentru implantul său;
- OZN-urile ar putea fi de fapt vizite din alte dimensiuni;
- P.S. am testat poate cel mai interesant telefon din 2024;
8 Hai că îi bagă Putin și pe ăștia în NATO! 🙂
 
Da, dar e ceva de mers până acolo. Presupun că mizează pe capitulare rapidă Ungaria / Austria, dar tot e complicat.