Eu am prins eclipsa de soare din 1999, am văzut-o de pe Casa Presei. Eram la Jurnalul Național atunci, am plecat anul următor. Deci pot spune că a marcat pentru mine o schimbare importantă. Am urmărit ieri eclipsa din SUA. Imaginile au fost superbe, merită văzute și revăzute.


  1. v-am scris despre Fallout, se pare că serialul a ieșit mai bine decât se anticipa;
  2. 100 de milioane de lei pentru promovarea PSD, dar fără marcarea articolelor;
  3. evaziunea fiscală este trecută cu vederea, doar cei 2 lei de la contribuabil trebuie popriți pe 7 conturi;
  4. vecinii din sectorul 3 habar n-au ce face Negoiță, poate nu l-ar mai vota cu două mâini;
  5. ilegalități și la primăria lui Piedone, evident, nu se face nicio anchetă serioasă;
  6. ca și la armată, au furat și din bugetul pentru Educație, anunțat ca fiind mare;
  7. încă o mamă a murit la spital, de data asta la Sibiu;
  8. primul spital românesc care și-a anunțat falimentul;
  9. instituțiile protejează abuzatorii, că doar n-o să-i deranjeze;
  10. NATO ocupă puțin Marea Neagră, păcat că nu profită de ocazie;
  11. avioanele Boeing continuă să se dezintegreze în zbor;
  12. probleme și cu zborul Paris – București de la Air France;
  13. Huawei a dat în judecată România pentru interdicția 5G;
  14. TikTok va încerca să concureze cu Instagram, rămâne de văzut cu ce succes;
  15. Dune 3 este confirmat oficial;
  16. Horizon: An American Saga va fi prezentat la Cannes;