Studenții și masteranzii interesați de un stagiu de practică la Orange se pot înscrie până pe 25 martie În programul First Step. Sunt peste 70 de locuri disponibile. Ajuns la cea de-a 16-a ediție, programul a pregătit de-a lungul celor 5 ani de la lansare peste 300 de studenți în domenii precum vânzări, relații cu clienții, IT, tehnic, marketing și resurse umane.
© Igor Mojzes | Dreamstime.com – Studenti
În intervalul 25 martie – 4 aprilie va avea loc selecția participanților la program, sesiunile de practică urmând să aibă loc în perioada 10 aprilie 2017 – 10 mai 2017.
În timpul lunii de internship, participanții la program vor avea acces la workshopuri dedicate pe teme precum brandul şi valorile Orange, personal branding și dezvoltarea abilităților de vânzător. La final, vor primi o adeverință de practică și, în funcție de implicarea de care au dat dovadă, pot beneficia de recomandări din partea mentorilor. Ca în fiecare an, experiența dobândită pe parcursul stagiului poate fi folosită la facultate pentru echivalarea orelor de practică incluse în programa de învăţământ.
Detalii aici.