Cercetătorii de la Univesitatea Linköping din Suedia au prezentat în publicația Science Advances cum au reușit să implanteze circuite electrice într-o plantă, iar tehnologia este implementată astfel încât să participe la procesul de hrănire a trandafirului.

tehnologie plante

Exact precum cyborgii din filmele SF, vorbim de o plantă care are și componente naturale, dar și componente high-tech și cu toate astea „trăiește” ca o plantă obișnuită. Aparent nu este vorba de un proiect care să creeze o nouă specie sau să prelungească viața plantei, doar pregătesc plante „smart” care ar putea într-o zi să comunice evenimente. De exemplu, când cultura este atacată de dăunători, când sunt probleme de mediu sau lipsă de apă…

Este doar un pas înainte spre ceea ce vor să facă cercetătorii, agricultura viitorului. Planta a absorbit prin apa cu care era hrănită un polimer special, care odată inserat în trandafir formează un fir metalic, care transmite impulsuri electrice. Aceste fire au fost conectate cu alte dispozitive, unele care transmit impulsuri, altele care citesc aceste impulsuri. În frunze a fost introdus un alt polimer, la fel de conectat, dar care își schimbă culoarea în funcție de impulsuri. Apoi, au interpretat datele – cum comunică planta prin impulsuri electrice… Doar 20 de ani s-a lucrat la acest proiect.

Experiementul deschide calea spre o mulțime de noi invenții, inclusiv materiale noi, produse prin combinația dintre material biologic și polimeri, prin dezvoltarea normală a plantei și fotosinteză.