Am urmărit online conferința de deschidere (keynote) a evenimentului anual Apple WWDC 2018, trec aici doar ideile principale exprimate de oficialii Apple. Cu siguranță sunt multe anunțuri, atât în timpul conferinței, cât și pe parcursul următoarelor zile. Peste 6.000 de parteneri și dezvoltatori Apple au venit anul ăsta la eveniment, iar sute de mii de oameni au urmărit online evenimentul.
Înainte de începerea oficială a conferinței, circulau multe zvonuri. Se spunea că Apple va prezenta iOS12, dar probabil doar funcții din noul sistem de operare. Un zvon interesant spune că aplicațiile iOS vor fi disponibile și pe macOS, dar detaliile nu sunt foarte clare. Ideal ar fi să facă o platformă a lor, în genul celor disponibile pe Windwos, care permit accesul la jocuri de Android. Dar vedem ce se anunță. Se discuta de asemenea despre noi modele MacBook, despre un iPhone SE2, care este din ce înce mai puțin plauzibil, precum și îmbunătățiri pentru Siri, WatchOS sau TVOS.
WWDC18 keynote – idei principale
Tim Cook a urcat pe scenă și a deschis oficial keynote-ul WWDC18. În sală erau dezvoltatori din 77 de țări și în total exită la ora actuală peste 20 de milioane de dezvoltatori oficiali de aplicații Apple. Tim spune că sunt milioane de privitori conectați online acum. App Store a împlinit anul acesta 10 ani, iar acum are 500 de milioane de vizitatori în fiecare săptămână. El zice că este cel mai mare magazin online de aplicații “din lume”. Volumul încasărilor realizate de dezvoltatorii Apple totalizează peset 100 de miliarde de dolari. De aceea au creat Swift pentru a fi simplu de programat și Swift Playground pentru a învăța rapid să programezi. Pentru ca tot mai multă lume să aibă acces la App Store.
Programarea ar trebui învățată la școală, sunt cunoscute beneficiile învățării programării – rezolvarea de probleme și logică. Acum multe facultăți includ, dar ar trebui să fie învățată de la școală. Vă puteți imagina ce aplicații va face următoarea generație, spune el.
Craig Federighi urcă pe scenă pentru a prezenta iOS. În 7 săptămâni de la lansare 50% din utilizatori foloseau iOS11, iar acum cifra este peste 80% – niciun competitor nu oferă așa ceva. Evident, Apple vorbește despre satisfacția utilizatorilor, în cercetări este peste 95% la iOS 11.
iOS 12. Performanța este pe primul loc, telefoanele să fie mai rapide și să ruleze totul cât mai repde. Și de asemenea va fi disponibil pentru toate dispozitivele, chiar și cele mai vechi. Pe iPhone 6 Plus noul iOS 12 aduce o creștere de performanță de 40-50%, în funcție de aplicație. Pe unele modele aplicațiile pornesc de două ori mai rapid pe noul sistem de operare. Frecvența procesorului va crește rapid atunci când detectează o aplicație intensivă și va scădea automat dacă nu folosești procesorul. Astfel impresia este că telefonul este mult mai performant, dar nu scade nici autonomia.
Augmented Reality va permite nu doar divertisment, ci și educație și muncă în spații 3D. Apple a creat noul format USDZ creat împreună cu Adobe pentru AR în 3D și sharing de fișiere. Adobe Creative Cloud va permite salvarea de conținut 3D care poate fi salvat USDZ pentru experiențe Augmented Reality. Va exista și o aplicație iOS pentru creatorii de conținut care adaugă filme, poze sau orice conținut din Creative Cloud. Pentru cei care vor să creeze experiențe noi mobile cu editor live.
Apple Measure este o aplicație oficială pentru măsurat distanțe și măsuri pentru obiecte, un fel de ruletă virtuală pentru măsurat, pentru ca grafica AR să fie suprapusă unor elemente reale clare. A prezentat o chitară Fender, configurată pe site, care apoi era arătată pe scenă în mărime reală, în AR. Au lansat AR Kit 2.0 pentru dezvoltatorii de aplicații, cu suport pentru grafica 3D. Probabil în industria de fashion va fi adoptată pentru prima dată tehnologia.
Martin Sanders de la LEGO a prezentat pe scena WWDC18 cum lumea fizică se poate îmbunătăți cu tehnologia AR pentru a stimula imaginația copiilor. Aplicația recunoaște setul LEGO construit și adaugă elemente pe ecranul tabletei / telefonului, artificii sau elemente care se mișcă, personaje 3D care se mișcă prin set.
Despre fotografii. În fiecare an, 1.000 de miliarde de poze sunt încărcate în Cloud. Au îmbunătățit căutarea fotografiilor, pentru că sunt optimizate cu AI acum. Adaugă informații identificând locurile, conținutul pozei, pe lângă timp sau dată, eveniment, locație. Albume foto sortate automat în amintiri create special pentru utilizator (For You). Recunoaște cine este în poze și apoi când dai share sugerează să le dai share celor care au fost la eveniment. Dacă au iPhone/iPad și lor li se creează un album similar cu pozele făcute, iar pozele sunt împărțite cu toți cei prezenți.
Siri. Fiecare aplicație are short-cut-uri care pot fi accesate direct din Siri. Când folosești un accesoriu se poate customiza o comandă specială. De exemplu, un tile smart pentru chei, iar când spui “Siri, I lost my keys” localizează automat acel tile smart și găsește cheile super-rapid. Astfel de short-cut-uri se pot personaliza în timp. Când intri la film să activeze modul Do Not Disturb sau când e ziua cuiva să sune automat pentru a-i spune La mulți ani.
Prezintă multe îmbunătățiri pentru Apple News, pentru Books și multe alte dintre aplicațiile Apple standard. Exact cum se anunța anterior, discută despre depdența de telefon și distragerea atenției utilizatorilor. Astfel, următorul iOS va include mai multe unelte pentru a bloca orice distrage atenția de la activități. Do not disturb nu va mai afișa notificări noaptea, iar modul poate fi activat rapid – pentru o oră, pînă seara sau cu diverse alte opțiuni. Se poate controla mai rapid ce notificări se văd pe ecran și ce să vezi mai târziu, evident cu suport Siri pentru a sugera pentru ce aplicații să închideți notificările. De-acum vor exista și grupuri de notificări, cele care sunt pe teme relativ similare.
Screen Time permite controlul mai bun. Începe cu raport de activitate, câte ore pe zi ai stat pe iPhone / iPad și cât ai scris, ce pauze ai luat ziua sau noaptea. Precis cu câte ore pe zi folosești, ce aplicații îți dau notificări mai des. Există opțiuni similare pentru Control Parental, unde poți limita timpul copiilor, aplicații, site-uri și așa mai departe. Copilul te poate contacta pentru a schimba o setare.
AR Emoji are parte de îmbunătățiri, iar Apple anunță MeMoji care permite crearea de emoji care arată ca fața utilizatorului – ceea ce Samsung a anunțat la lansarea Galaxy S9. Am vpzut ceva similar și la lansarea Asus Zenfone 5.
Facetime cu pînă la 32 de participanți. Se creează un grup, acum un nou mod, prin Messages. Membrii acelui grup pot intra în apel și pot ieși din discuție când vor ei.
Apple Watch. Au povestit cazul unei familii în care soția și-a salvat soțul care își pierduse cunoștința și pentru că îl ținea nu putea folosi telefonul, dar a folosit Apple Watch pentru a suna la urgențe. Apoi, au trecut la îmbunătățirile pe care le-au făcut pentru ceas și sistemul de operare.
Ceasul va detecta automat orice tip de activitate – plimbare, mers și va înregistra toți parametri, te va anunța dacă sunt la fel ca de obicei, peste ce faci de obicei sau sub nivelul așteptat. Fără să mai apeși pe butonul de start, iar toate activitățile vor fi automat memorate.
Funcție de Walkie-Talkie pentru membrii familiei, prieteni și alegi din contacte cu cine vei putea comnunica astfel. Apeși un buton și vorbești, exat ca o stație Walkie Talkie normală. Merge pe rețea celulară, dar și pe WiFi. Cesul primesște îmbunătățiri și pentru Siri Watch Face și Shortcuts care erau în iOS 12, menționate mai sus.
Aple TV. Sunt și aici multe îmbunătățiri, au cea mai mare bibliotecă de filme accesibile 4K HDR, pentru dispozitivele de ultimă generație, inclusiv filme, dar și emisiuni și meciuri, tot ce ai nevoie pentru televizoarele moderne, cu tehnologie Dolby Atmos de sunet.