Xiaomi a prezentat următoarea generațe HyperCharge, tehnologia sa ultra-rapidă de încărcare. Atinge acum 200W cu fir și 120W pe sistemul wireless. Practic, un telefon se va încărca de la 0 la 100% în doar 8 minute cu cablul.

xiaomi HyperCharge

Ce știm despre Xiaomi HyperCharge

Xiaomi a prezentat pe canalul oficial de Youtube această tehnologie (video mai jos). Arată că a atins deja aceste viteze. A realizat deja încărcătoare cu 200W pe fir și 120W pe tehnologie wireless. Deocamdată sunt făcute la comandă, va urma probabil producția de masă. Sunt curios însă cum vor face să nu explodeze bateriile.

Producătorul chinez a arătat că încărcătorul de 200 W poate să încarce complet un dispozitiv baterie de 4.000 mAh în doar 8 minute. Încărcătorul wireless de 120 W poate face același lucru în circa 15 minute. Spre comparație, un OnePlus 9 Pro cu o baterie de 4.500 mAh și un încărcător cu fir de 65 W se încarcă complet în 31 de minute. Încărcarea fără fir durează aproximativ 43 de minute. Era cam cel mai rapid flagship la ora actuală.

ads

Xiaomi a făcut demonstrația HyperCharge cu ajutorul lui Mi 11 Pro. Din clip se vede cum telefonul atinge o capacitate de 50% în doar trei minute, mergând până la 100% în opt minute. Videoclipul arată, de asemenea, că Mi 11 Pro se încarcă fără fir la o viteză de 120 W, atingând o încărcare de 10% în doar un minut și 50% în șapte minute.

Acum doi ani, de exemplu, Xiaomi a fost prima companie care a anunțat un sistem încărcare cu 100W. Tehnologia ar fi urmat să încarce o baterie de 4.000mAh în 17 minute. În realitate, la Mi 10 Ultra de anul trecut bateria de 4.500 mAh se încărca în 23 de minute, cu tehnologie de 120W.

Oppo este unul dintre liderii în acest domeniu. Tehnologia VOOC a atins 125W. O baterie de 4.000mAh se încarcă complet în circa 20 de minute.

Deocamdată doar demonstrații

Nu se știe când Xiaomi va implementa noua sa tehnologie HyperCharge de 200W cu fir sau 120W fără fire. Este plauzibil să ne gândim că va putea veni pe Xiaomi Mi 12 Ultra anul viitor.
În teorie, o astfel de încărcare rapidă ar putea produce mai multă căldură și ar putea duce la degradarea mai rapidă a bateriei.

Video oficial