Honor a anunțat azi debutul pe piața locală a noii serii Honor Magic8, formată din flagship-ul Honor Magic8 Pro și modelul mid-range Honor Magic8 Lite. Integrează ca de obicei certificări avansate de durabilitate, tehnologii de ultimă generație pentru baterie și un ecosistem solid, cu funcții AI integrate.

Magic 8 Pro

Magic 8 Pro este vedeta

După succesul modelelor Magic7 Pro și Magic7 Lite, noua generație Magic8 ridică nivelul printr-o combinație de rezistență, inteligență artificială aplicată scenariilor reale de utilizare și îmbunătățiri consistente în performanță.

ads

Vârful de gamă al seriei, Honor Magic8 Pro, combină performanța flagship cu un nivel ridicat de durabilitate și un design rafinat, disponibil în culorile Sunrise Gold și Black. Dispozitivul este echipat cu platforma mobilă Snapdragon 8 Elite Gen 5. Ecranul LTPO OLED de 6,71 inci susține o rată de refresh adaptivă de până la 120Hz și atinge un nivel de luminozitate maximă de 6.000 de nits, asigurând vizibilitate excelentă chiar și în lumină puternică. Are 1,07 miliarde de culori și 100% gamă cromatică DCI-P3.

Pentru utilizare intensivă, Honor Magic8 Pro integrează o baterie siliciu-carbon de 6.270 mAh, compatibilă cu încărcare rapidă 100W pe fir și 80W wireless Honor SuperCharge. Sistemul inteligent de management al energiei ajustează automat puterea în funcție de scenariu, oferind autonomie fiabilă pe parcursul întregii zile. Durabilitatea este consolidată prin certificările IP68, IP69 și IP69K (în condiții de laborator), care protejează dispozitivul împotriva prafului, stropilor și scufundării în apă, oferind garanție suplimentară pentru utilizarea de zi de zi.

Honor Magic8 Pro introduce cel mai avansat sistem telephoto AI de până acum, sub platforma Honor AiMAGE. Acesta include: cameră telefoto Ultra Night de 200MP (f/2.6, senzor 1/1.4″, zoom optic 3.7x, OIS); cameră principală Ultra Night de 50MP (f/1.6, senzor 1/1.3″, OIS, pixel binning 4-in-1) și cameră ultra-wide de 50MP (f/2.0, 122°, macro 2.5 cm). Camera frontală de 50MP, asistată de un senzor 3D de adâncime oferă selfie-uri naturale și autentificare facială precisă.

Honor Magic8 Lite

Modelul Lite aduce aduce standarde ridicate de rezistență în segmentul mid-range, într-un corp subțire și ușor, conceput pentru utilizarea zilnică. Este disponibil în culorile Forrest Green, Midnight Black și Reddish Brown. Dispozitivul beneficiază de tehnologia Honor Ultra-Bounce Anti-Drop și de un nou geam ranforsat ultra-rezistent, obținând prima certificare din industrie SGS Triple Resistant Premium Performance, alături de SGS 5-Star Comprehensive Reliability Certification. Este proiectat să reziste la căderi de până la 2,5 metri și la situații dificile precum stropiri, jet de apă sau apă murdară, având suport IP68 și IP69K în condiții de laborator. Funcțiile AI Heavy Rain Touch și AI Glove Touch mențin ecranul complet funcțional chiar și în condiții meteo dificile sau atunci când utilizatorul poartă mănuși.

Punctul central al fiabilității este bateria siliciu-carbon de 7.500 mAh, una dintre cele mai mari din industrie, care marchează ceea ce Honor numește „Era 8” în tehnologia bateriilor pentru smartphone-uri.
Datorită algoritmilor Honor de optimizare a duratei de viață, anti-îmbătrânire, bateria este proiectată să își păstreze performanța până la șase ani de utilizare obișnuită. Conform testelor interne, autonomia atinge: 49,1 ore de streaming de muzică, 22,2 ore de video online, 15,7 ore de gaming și 11,4 ore de apeluri video.
Sistemul de monitorizare multipunct permite funcționarea fiabilă între -30°C și 55°C, iar încărcarea rapidă 66W Honor SuperCharge reface bateria într-un timp scurt. În plus, Ultra Power Saving Mode oferă până la 60 de minute de apeluri cu doar 2% energie rămasă.

Honor Magic8 Lite este echipat cu un ecran OLED de 6,79 inci cu 1,07 miliarde de culori și rezoluție 1,5K. Ramele ultra-subțiri de 1,3 mm și raportul ecran/corp de 94,6% oferă o experiență vizuală imersivă, completată de rata de refresh de până la 120Hz și luminozitatea HDR de până la 6.000 niți.
Pentru confort vizual pe termen lung, telefonul integrează tehnologii avansate de protecție a ochilor: 3.840Hz PWM Dimming, Circadian Night Display, AI Defocus Display, Dynamic Dimming și filtru hardware pentru lumină albastră.

La interior, telefonul folosește platforma Snapdragon 6 Gen 4, cu performanțe CPU și GPU îmbunătățite, iar Honor RAM Turbo asigură o experiență echivalentă cu 16GB RAM (8GB fizic + 8GB virtual), menținând fluiditatea chiar și cu multe aplicații în active. Dispozitivul include o suită completă de funcții AI precum: AI Translate, Face-to-Face AI Translation, AI Subtitles, AI Notes, AI Recorder, Magic Portal 2.0, Circle to Search și integrarea cu asistentul Google Gemini (în funcție de regiune).