Am urmărit timp de trei ani proiectul Changeneers susținut de Samsung în România și am vrut să fac un documentar despre el. Vorbim în video și despre Samsung, am realizat o scurtă istorie a companiei care a devenit unul dintre cele mai importante branduri din lume. Despre tehnologie și responsabilitate.
Samsung este acum numărul unu mondial în privința investițiilor în cercetare și dezvoltare, în 2018 au investit 15 miliarde de dolari, iar anul trecut peste 17 miliarde de dolari pentru soluții tehnologice cât mai performante. Acest lucru se vede și în zona de dispozitive și inovațiile precum Fold sau Galaxy Z Flip, dar și în zona de software, unde avem plaftorma Knox, Samsung Pass, Samsung Pay și altele.
Chageneers 2020
Competiția Changeneers 2020 este dedicată antreprenorilor care folosesc tehnologia pentru a îmbunătăți viața comunității. Obiectivul programului e acela de a crea o punte între tehnologie și companii. Changeneers este mai mult decât un concurs de start-up-uri, este o comunitate de oameni pricepuți și dispuși să ajute. Indiferent de nivelul în care se găsește start-up-ul la momentul intrării în program, va găsi în comunitate oportunități pentru a crea impact pozitiv prin tehnologie sau pentru a crea cea mai bună versiune a prototipului său.
La ediția din acest an au fost înscrise peste 90 de soluții, un record absolut de înscrieri, dintre care am selectat 15 echipe pentru a participa la finala competiției. Am stat de vorbă cu unii dintre finaliști, Harta Reciclării.
Finala Changeneers de anul acesta va avea loc pe 25 iunie 2020, atunci când startup-urile finaliste își vor prezenta în fața juriului soluțiile dezvoltate. Vor exista două etape de jurizare atunci: pitching și demonstrarea tehnologiei în fața membrilor juriului.
Câștigători în primele ediții
Câștigătorii edițiilor anterioare au fost: Human Link (2018) și Parking Spotter (2019), soluții care rezolvă provocări precum conectivitatea dintre pacienții cu Alzheimer și membrii familiei lor, respectiv managementul locurilor de parcare din spațiile comerciale. După participarea în programul Changeners, The Human Link a continuat să investească în soluție și în acest moment lucrează la îmbunătățirea ei. În prezent colaborează cu spitale de geriatrie și universități. Parking Spotter a dezvoltat module noi, mai ales cu focus pe zona de clădiri de birouri, fără a neglija clienții deja existenți, atât din România cât și din străinătate.