Orange România a organizat azi o întâlnire cu presa la care am participat și eu după o perioadă de pauză. Au prezentat planurile privind extinderea rețelei, creșterea serviciilor digitale și lansările care urmează să vină curând.
Strategia globală adusă la nivel local
Operatorul a început implementarea strategiei globale „Trust the Future”. Planurile prevăd o tranziție de la modelul tradițional de operator de telecomunicații către un portofoliu integrat care include infrastructură, conectivitate și servicii cu valoare adăugată. Pentru susținerea acestor direcții, operatorul a anunțat investiții de peste 200 de milioane de euro în 2026.
„Ani la rând, competiția din industria telecom s-a purtat în jurul vitezei, acoperirii și performanței rețelelor. Aceste criterii vor rămâne importante, desigur, însă nu vor mai fi suficiente pentru a deservi cerințele complexe ale clienților. Următorul deceniu va aparține operatorilor capabili să construiască infrastructură digitală de încredere”, a declarat Julien Ducarroz, CEO Orange România.
Reprezentanții companiei menționează că noua strategie se construiește pe parametrii actuali ai infrastructurii de comunicații. Pe baza acestei infrastructuri funcționează activități din economie precum plățile digitale, serviciile bancare, spitalele, aeroporturile, industria, administrația publică și aplicațiile de inteligență artificială.În prezent, situația tehnică raportată este următoarea:Rețele fixe: Viteze de până la 2,1 Gbps pentru clienții rezidențiali și până la 10 Gbps pentru segmentul business.
Extinderea rețelei continuă
Dezvoltarea rețelelor 5G/5G+ a trecut în etapa extinderii în zonele cu trafic intens de date. Compania a anunțat extinderea serviciilor 5G+ pe litoral, în municipiul Constanța și în metroul din București, unde sunt acoperite în prezent peste 45 de stații, inclusiv tunelurile. La finalul lunii mai, baza de date a operatorului indica aproximativ 3,5 milioane de terminale active compatibile cu serviciile 5G+.
În acest context, operatorul a introdus o ofertă de testare a serviciului 5G+ timp de 15 zile. Opțiunea este disponibilă gratuit atât pentru clienți, cât și pentru cei care nu utilizează această rețea. Activarea se face fără semnarea unui contract pe termen lung sau schimbarea operatorului, prin intermediul unui SIM nou din magazine sau prin eSIM direct de pe site-ul oficial.
După o primă implementare realizată în Delta Dunării, tehnologia 5G Standalone (SA) a fost testată în scenarii cu trafic intens. Cele mai recente teste au fost efectuate în cadrul unor concerte mari din România, pentru a evalua comportamentul rețelei în condiții de aglomerare. Conform datelor publicate, în cadrul celui mai mare test s-au înregistrat peste 33.300 de utilizatori conectați simultan. S-au descărcat în total peste 5,1 TB de date cu o viteză medie de download 141 Mbps.
Conform oficialilor companiei, Orange este în prezent singurul operator din România care oferă o rețea 5G Standalone. Spre deosebire de arhitectura 5G hibridă folosită în mod curent, versiunea Standalone permite utilizarea tehnologiei Network Slicing. Aceasta creează canale dedicate de rețea pentru servicii critice (cum ar fi comunicațiile de urgență, terminalele de plată, sistemele de supraveghere sau rețelele industriale), cu scopul de a le menține performanța stabilă indiferent de traficul generat de utilizatorii obișnuiți.
Wi-Fi 7 pentru acasă
Pe segmentul echipamentelor de interior, operatorul a anunțat extinderea tehnologiei Wi-Fi 7 către segmentul rezidențial, după ce aceasta fusese introdusă inițial pentru clienții de business. Serviciul este livrat sub denumirea Giga Wi-Fi, împreună cu noul echipament Giga Box Wi-Fi 7. Compania justifică această lansare prin creșterea numărului de dispozitive conectate simultan într-o gospodărie și prin cerințele de bandă necesare pentru streaming, cloud gaming și apeluri video.
Performanța în teste a fost de 2000 Mbps download, folosind dispozitive compatibile de ultimă generație. La upload viteza a fost de peste 900 Mbps
Urmează de asemenea exinderea serviciilor de securitate informatică. Anul trecut a fost lansat proiectul SCUT, o entitate specializată în securitate cibernetică, dezvoltată de Orange Business în colaborare cu Orange Cyberdefense. Serviciul principal oferit este de tip MDR (Managed Detection and Response), care asigură monitorizarea continuă 24/7 și intervenția rapidă susținută de inteligența artificială pentru companii mari și IMM-uri. Orange a anunțat astăzi că oferta de securitate IT va fi extinsă curând și către consumatori.



