Am fost la cursuri de primul ajutor în caz de urgență. Vedeți clipul mai jos.
V-am povestit eu despre inițiativa Fundației Vodafone de a sprijini cursurile de prim-ajutor organizate de Asociaia React. Acum au trimis un bilanț al campaniei la doar șase luni după lansare: 3.000 de oameni au învățat regulile de bază pentru acordarea primului ajutor în cazul unui astfel de eveniment neplăcut.

Cum acorzi primul ajutor în caz de urgență




Pînă în prezent au fost organizate 138 cursuri pentru publicul larg, elevi, studenți, profesori, angajați ai unor instituții, organizații neguvernamentale și ai unor companii din domeniul telecomunicații, cosmetică, bricolaj sau construcții. Cursurile au avut loc în orașele București, Cluj, Craiova, Piatra Neamț, Sibiu, Ploiești, Targoviste și Pucioasa. Cursurile sunt gratuite și sunt susținute de personal specializat din cadrul SMURD.

(!) Cel mai ieftin smartphone decent la review (!) Apasă play 😉

Dragomir (OLD)

Contul vechi (my old account).

Am fost ziarist timp de 15 ani, ultimii zece ani i-am petrecut în domeniul IT. Din 2010 sunt blogger profesionist, în principal pe Computerblog.

Mă găsiți de asemenea pe Youtube cu un canal în care vorbim despre telefoane, aplicații și jocuri.

Am lucrat printre altele pentru ZF.ro, Descopera.ro, Go4IT.ro, Jurnalul.ro, PlayTech.ro, Zonait.tv și multe alte site-uri, ziare, săptămânale sau reviste.

Pot fi contactat pe email [email protected] și telefon 0769.066.003.