Am testat laptopul de gaming Acer Predator Helios 300 (PH315-51), care arată excelent pe alb și are performanțe foarte bune. Se pare că interesul pentru laptopuri de gaming este tot mai ridicat, iar utilizatorii sunt dispuși să cheltuie ceva mai mult pentru un dispozitiv care să fie puternic și să nu necesite înlocuirea în următorii ani.
Pro și contra Helios 300
Avantaje:
– design foarte bun;
– dotări tehnice bune;
– autonomie peste medie;
Dezavantaje:
– este un sistem relativ scump;
– SSD-ul putea fi de capacitate mai mare;
Detalii tehnice
Display: 15.6″ Full HD (1920 x 1080) 16:9 IPS
Procesor: Intel Core i7-8750H, Hexa-core 2.20 GHz
Grafică: Nvidia GeForce GTX 1060 ( 6 GB )
Memorie: 16 GB, DDR4 SDRAM
Stocare: 256 GB SSD + 1TB HDD
OS: Windows 10 Home
Preț: aproximativ 5.200 lei
Detalii complete găsiți pe site-ul Acer.
Experiența cu Helios 300
Am testat anul acesta o mulțime de laptopuri de gaming, de aceea zic că este un segment tot mai popular și tot mai des promovat de companii. Este cam al treilea Predator pe care pun mâna și sincer mi-a plăcut. Arată foarte bine, deși nu este subțirel și foarte ușor. Are însă putere de procesare și nu va da rateuri în majoritatea jocurilor video de ultimă generație. Cum tot mai mulți copii joacă Fortnite sau alte jocuri relativ similare (PUBG, CS:GO și altele), părinții resimt tot mai mult presiunea să le cumpere sisteme dedicate pentru gaming.
Acer Predator Helios 300 vine cu un super-procesor, Intel Core i7-8750H, este din cea mai nouă generație, are 9MB de memorie cache, are șase nuclee care stau la 2.2GHz și pot atinge în jocurile video 4.1 GHz, de unde și performanțele atinse. Include și soluția grafică integrată Intel UHD Graphics 630, dar pentru gameri contează soluția dedicată.
Placa grafică Nvidia GeForce GTX 1060 este destul de sus în top, într-adevăr sunt și jocuri la care poate nu se va descurca și aveți nevoie de un desktop performant, dar pentru 90% din jocuri este foarte bună. Performanțele pentru setările FullHD sunt considerate de toată lumea drept excelente. De asemenea, este considerată placa grafică cu cel mai bun consum energetic pentru laptopuri, astfel că atunci când sunteți pe drum aveți acces temporar la jocuri, dar fără să se închidă laptopul foarte repede.
Stocarea este ok, în sensul că sistemul de operare este pe un SSD de 256GB pentru ca totul să se miște rapid, iar al doilea hard, de 1TB, este perfect pentru stocarea jocurilor. Da, este un display Full HD și dacă joci pe el sau pe un monitor extern Full HD sau cu rezoluție 2K (2560×1440 pixeli), nu o să ai probleme cu majoritatea jocurilor.
De asemenea, un sistem gândit pentru jocuri va fi totdeauna excelent pentru lucru, indiferent că lucrați doar cu aplicații Office sau aveți printre pasiuni și editarea foto sau video. Puterea hardware și placa grafică puternică vă ajută în oricare dintre scenarii. De aceea aș recomanda tututor mai degrabă un sistem proiectat pentru gaming decât unul proiectat pentru birou.
Concluzii
Acer Predator Helios 300 este un laptop de gaming bine făcut, cu design foarte bun, cu dotări hardware bune, care merită cumpărat. Într-adevăr, nu este un sistem foarte ieftin și puteți găsi un laptop ieftin care să aibă specificații comparabile, însă cu siguranță nu veți avea aceeași experiență, mai ales în cazul aplicațiilor intensive care necesită putere grafică. Mie personal mi-a plăcut și cred că este foarte ok.
1 comentariu