iPhone 12 este flagship-ul Apple din 2020, o serie de terminale smartphone de top, care va include clar toate cele trei modele tradiționale, modelele de top 12 Pro și 12 Pro Max, precum și modelul accesibil iPhone 12 care păstrează elementele de bază. Am să listez mai jos ce detalii tehnice știm înainte de orice anunț oficial și vedem primele zvonuri privind design-ul modelelor.



iPhone 12 – design

După cum puteți vedea pe video, există concepte noi pentru seria de terminale Apple, principala noutate fiind ecranul fără întreruperi și cu margini ultra-subțiri. Cred că deocamdată vorbim strict despre dorința utilizatorilor de a scăpa de notch și pe iPhone, dar sunt tot mai multe zvonuri privind ecranele full, fără găuri.

ads

Deși astfel de modele de smartphone există de cel puțin doi ani, presa tot numește conceptele iPhone 12 ca fiind inovatoare. Oricum, Apple a inventat conceptul de notch și a fost imediat copiată de ceilalți producători. Revenirea la un ecran complet este dorită și cerută de fani, dar rămâne o mare problemă: Apple a renunțat la senzorul de amprentă și au mizat totul pe Face ID, recunoașterea facială, care are nevoie de senzori impresionanți. De-asta modelele au notch și sunt slabe șanse să scape de el. Oricât ar micșora senzorii, au nevoie de ToF 3D și de senzor de proximitate și de camera în sine care vede fața. Altfel vor eșua exact din cauza securității, un subiect sensibil și care depinde ce toți acești senzori și de tehnologia de autentificare.

Apple nu poate reveni acum la senzor de amprentă și nu poate schimba autentificarea cu alt sistem, cel puțin nu deocamdată. Ar putea adopta noua tehnologie de cameră sub display, dar subliniez că Apple nu a preluat trenduri și tehnologii de la ceilalți, ci mereu dezvoltă propriile inovații. Ar putea face autentificarea pe baza de puls, noi senzori de gen fiind disponibili, dar totul va depinde ce decide Tim Cook. Probabil sunt concepte noi și prototipuri diverse în testare. Mai multe detalii vor fi disponibile după ce telefoanele intră în faza de pre-producție și producătorii de huse și accesorii vor primi detaliile tehnice finale ale lor pentru a putea crea diverse huse, folii și altele.

Modelele din conceptul video par foarte groase și deloc prietenoase cu utilizatorul, în timp imaginile publicate în Forbes US arată versiuni mai subțiri cu un design premium. De-asta putem spune cu siguranță că nimeni nu știe cum va fi de fapt design-ul Apple iPhone 12 în 2020. Abia mai târziu vom ști exact.

iPhone 12 – detalii tehnice

Știm deja sigur că Apple iPhone 12 va fi prima generație de terminale smartphone 5G ale companiei americane. Rețelele de telefonie mobilă americane au trecut deja la tehnologia 5G. Companiile rivale, în special Samsung, au lansat multe modele de telefoane 5G, iar Apple are nevoie neapărat de tehnologia de cea mai nouă generație. Vor prezenta probabil modem-uri noi și performante și sunt convins că toate modelele vor avea versiune 5G. Sau vor fi direct 5G, fără alte variante, nu știu.

Procesorul Apple A14 este probabil deja definitivat, va fi în mod sigur peste Snapdragon 865, peste Enynos 990, peste Kirin 990. Apple au propria arhitectură și propriul design, iar în general performanța hardware este în fiecare an peste competiție. Nu cred că vor depăși deocamdată formatul 6-core, nu au nevoie de așa ceva și sistemul de operare merge bine-mersi și cu sistemul actual. La fel cum 4GB sunt suficienți pentru iPhone, iOS nu este ca Android să consume toată memoria disponibilă. Poate trec anul ăsta la 6GB de RAM doar pentru că sună mai bine la marketing, nu pentru că ar avea neapărat nevoie.

Pe zona de camere foto este clar că trebuie să continue creșterea. Camerele de pe iPhone 11 Pro Max sunt excelente și la filmare este aproape fără egal, dar mai au de lucru. Pe zoom optic nu au depășit 2x, iar camera de selfie este relativ ok, dar fără să exceleze. Chiar sunt curios ce noutăți vor fi anul acesta.

Bateria iPhone 12 va fi probabil mai mare. Anul trecut au mărit capacitatea bateriilor spre nivelul oferit de rivali și acest lucru a fost observat imediat, sunt multe articole care spun că 11 Pro Max sau iPhone 11 Pro au cea mai bună autonomie oferită de un smartphone, evident, fără să fi testat în mod real toate modelele. Din punctul meu de vedere, Rog Phone 2 și Zenfone 6 au cea mai mare autonomie dacă faceți setările corect, doar din cauză că au cele mai mari baterii disponibile.

iOS 14 este și și el în lucru, sunt convins că se lucrează pentru aceleași îmbunătățiri urmărite an de an: creșterea autonomiei, procesare mai rapidă, stabilitate, securitate îmbunătățită. Urmează să vedem prin vară primele variante și îmbunătățiri pe parcursul anului până va fi lansarea oficială.

Mai multe detalii tehnice iPhone 12 găsiți pe MacRumors.

iPhone 12 – lansarea

Lansarea iPhone 12 va fi cu siguranță pe 8 septembrie 2020. În mod tradițional Apple lansează iPhone în a doua marți din septembrie, a cam păstrat această dată la toate lansările anuale. Anul acesta 1 septembrie 2020 cade marțea, deci 8 septembrie 2020 este a doua marțe din septembrie, data probabilă de lansare pentru iPhone 12. Dacă vor decide să aleagă o altă dată, probabil va fi 15 septembrie, dar nu mai târziu.

Primul iPhone a fost lansat în iunie, apoi modelul 3G a fost prezentat în iulie. iPhone 3GS era lansat oficial tot în iunie, iar iPhone 4 tot în această lună. Însă iPhone 4S venea în octombrie, iPhone 5 vine în septembrie și de atunci luna asta s-a păstrat ca tradiție.

Singura surpriză din acest șir de lansări a fost prezentarea iPhone SE care a avut loc în martie 2016. De atunci apar constant zvonuri că va fi o ediție nouă, dar care niciodată nu se concretizează, cel puțin nu pînă acum. Se anunță un iPhone SE 2 și în 2020, unii chiar pretind că Apple va prezenta trei telefoane la început de an și trei telefoane în toamnă, în total șase modele iPhone în 2020.

Analiștii sunt acord că prețul iPhone nu va crește semnificativ față de generația 11, în ciuda adăugării tehnogiei 5G.

Dacă iPhone 11 a fost lansat la 699 dolari, iPhone 11 Pro la 999 dolari și iPhone 11 Pro Max la 1.099 dolari, se presupune acum că noile modele vor avea preț oarecum similar, de la 730 de dolari pentru iPhone 12, la 1.050 dolari pentru iPhone 12 Pro și probabil un preț de 1.149 dolari pentru iPhone 12 Pro Max.