Dacă nu aveam asigurare CASCO auto o pățeam rău anul ăsta. Vă povestesc două dintre incidentele din care am scăpat fără cheltuială (cu excepția timpului pierdut), dar fără asigurare aș avut mari probleme. Vă recomand firma de asigurări cu care lucrez, cât costă și cum m-au ajutat. La final sunt și niște sfaturi pentru CASCO online.

Am găsit locul meu ocupat și am parcat mai încolo – doar ce se poate întâmpla?

Cum te ajută o asigurare CASCO

Am avut două mari probleme în ultimul timp și pe ambele le-am rezolvat rapid, fără discuții suplimentare, fără întârzieri. Le povestesc rapid și în a doua parte discutăm de ce am păstrat CASCO auto și la ce firmă am reușit să rezolv atâtea fără bătăi de cap.

Prima, întâmplare clasică. Plec din țară în vacanță, în Franța. În ziua dinaintea plecării, am nevoie să fac câteva cumpărături pe ultima sută de metri, iau mașina și mă duc la un supermaket. Când revin seara pe la opt acasă, locul meu din parcare era evident ocupat și a trebuit să parchez trei locuri mai încolo, unde știam că nu e niciun proprietar cu acte. Întâmplător, lângă blocul de sticlă care este sediul Uber. Las și număr de telefon în caz că se întâmplă ceva.

Revin peste o săptămână, ghici ce: un geam de sticlă securizată de la clădire s-a desprins și mi-a căzut mie pe parbriz. Mașina plină de cioburi, parbrizul crăpat. Niciun apel, niciun bilet cu “ne cerem scuze”, nimic. Și-au luat înapoi rama și pe-aci ți-e drumul… Am urmat traseul recomandat, mers la poliție, luat declarație, mers la centrul de parbrize (by the way, Pilkington), în câteva zile am rezovlat problema fără nicio bătaie de cap. De fapt, singurul stres a fost să iau declarația de la poliție semnată de ei, a durat mai mult decât credeam. Chiar dacă secția de poliție e aproape, tot am așteptat destul după ei.

Doi: reparația pe CASCO cu regres pe RCA. Vin de la Biz SMS Camp, de la Predeal spre București, coloană obișnuită, pe la Comarnic ploua, era ud tot. În spatele meu, un nene cu Dacia papuc destul de încărcată. La Rompetrol este o trecere de pietoni lângă stația de autobuz – că așa e logic. Părea că oamenii stau în stație, dar când am ajuns, unul dintre ei se aruncă pe trecere. Sare în fața mea, opresc, dar Dacia papuc nu mai apucă să oprească și îmi sparge bara din spate.

Căutăm un polițist, un formular de constat amiabil că nu aveam niciunul, facem actele, extrem de plăcut noaptea pe ploaie. Omul avea RCA la Euroins, despre care tocmai citisem că dau țepe și nu plătesc, tărăgănează dosarele și în general merge foarte greu totul. În plus, niciun service serios nu vroia să accepte să lucreze cu ei. Căutând o soluție, dau peste ideea asta, reparație pe CASCO, cu regres la RCA-ului lui. Întreb firma, se poate, bineînțeles că se poate. Duc actele, mă programes la reparație, într-o săptămână a fost totul gata. Mașina reparată, banii plătiți, toată lumea fericită.

Prețuri și recomandări de CASCO auto

Prețul unei asigurări CASCO auto depinde de mașină, de marcă și vechime, de kilometri parcurși, de starea mașinii, mulți fac și o inspecție. Acum, Zafira nu mai e demult nouă și totuși am păstrat CASCO din două motive – unul ca să rezolv micile neplăceri fără bătăi de cap, am avut multe incidente, nu doar cele două relatate mai sus. Al doilea motiv este că am văzut foarte multe accidente cu daună totală și știu că se poate întâmpla oricui și oricând. Nu ai timp să te ferești. Iar în acel caz nu aș vrea să fie o mașină fără RCA sau una de la o firmă fantomă de RCA care nu plătește. Sau să stau să recuperez banii de la șofer. Trebuie să fii pregătit și pentru așa ceva.

Eu am asigurarea CASCO la Gothaer. Nu știam cine este firma, am primit o ofertă când îmi expira CASCO la Groupama. La acel moment, dauna totală pe Groupama mi-ar fi adus 5.000 de euro, iar cea de la Gothaer circa 9.000 de euro. Acestea fiind zise, vă prindeți singuri de ce nu am mers pe mâna Groupama, unde cât de cât știam situația. Mă bucur că Gothaer nu a fost o dezamăgire, de-asta vă și scriu acest articol, să știți că se poate și așa, fără nicio obligație de la ei.

La Omniasig am avut CASCO, dar când mașina a fost lovită în parcare au refuzat să plătească. Deși toate actele erau în regulă, deși toate dovezile erau acolo, Omniasig au crezut că se pot juca. Și costau de fapt câteva sute de lei reparațiile. După un an m-au sunat să îmi returneze banii, le-am spus că nu mă mai interesează, să nu mă caute.

De asemenea, părerea mea este că, înainte de a face vreo asigurare auto – CASCO sau RCA că vine sezonul reînnorilor – să căutați pe Google numele firmei și “probleme” sau “țeapă”, vedeți ce rezultate vă returnează. Deși pot fi extrem de multe plângeri, veți vedea că unele firme au sute și mii de plângeri, iar altele au câteva cazuri izolate. Știu că cei din service recomandă Allianz-Țiriac, dar nu am reușit niciodată să fac asigurare la ei pentru că sunt extrem de scumpe.

De exemplu, eu la Groupama plăteam 150 de euro pe trei luni, iar acum plătesc cam 160 de euro pe trei luni, deci undeva la 53 de euro pe lună. Am schimbat bara față, bara spate, faruri, stopuri, parbriz, ce să mai, am o mașină ca nouă datorită CASCO. Spre comparație, la Allianz era un preț de vreo 300 de euro.

Ca o concluzie finală, este foarte util RCA, dar este pentru cei pe care-i lovești, iar ție nu ți se repară absolut nimic dacă ai produs accidentul. Ar trebui să existe și un fel de CASCO minim obligatoriu, să îți poți repara și mașina ta, chiar dacă ai avut un moment de neatenție. Pînă atunci, CASCO auto este cea mai bună variantă ca să scapi de bătăi de cap.