Am scos din cutie Asus Zenfone 5 și l-am prezentat un pic, înainte să fac toate testele pentru un review complet. Este a doua întâlnire după ce am văzut terminalul la Mobile World Congress la Barcelona.


Păreri privind Asus Zenfone 5

  • orice s-ar spune are un design impresionant, arată foarte bine și este foarte mare, cu un display interesant, cu culori bune și luminozitate foarte bună. Spatele este lucios, dar nu este chiar oglindă, deci este acceptabil, totuși se văd unele amprente pe el. Am să testez și senzorul de amprentă, dar și celelalte elemente pentru review-ul final;
  • Snapdragon 636 pare mai interesant decât știam, o să fac testele de performanță să vedem cum se descurcă, dar pare un procesor foarte bun pentru orice utilizator, fie că vorbim de tineri activi sau de cei care au trecut acum la smartphone;
  • camera foto pare să fie foarte bună (2×12 megapixeli pe spate), o să am ocazia să o pun la treabă în următoarea perioadă, cu tot cu funcțiile AI pe care le integrează;
  • interfața Asus pare destul de curată, doar au schimbat poza de fundal și ceva icon-uri, nu este prea încărcat cum au tendința marii producători să facă;
  • bateria este de 3.300 mAh, să vedem cum se descurcă cu autonomia, abia aștept să îl testez. Să vedem și încărcarea rapidă și celelalte promisiuni.
  • Adroid 8.0, sunt curios și eu să văd dacă Asus va face actualizări modelelor sale. Foarte puțini producători mai fac actualizări după ce au vândut telefonul;
  • Problema acestui model mi se pare prețul, este acum . Sunt două probleme de fapt. Prima că la banii ăștia poți lua un flagship din anii trecuți sigilat de la magazin, adică LG G6, Huawei P10, Samsung S7 și altele, ceea ce face destul de greu să cumperi un model cu dotări hardware mai modeste. De asemenea, pentru cei care nu se tem de țepe și vor să negocieze la sânge, se găsesc telefoane și mai bune pe site-urile de anunțuri. De exeplu Mate 10 Pro, care este super-telefon, să nu uităm că OnePlus 6 este 520 de euro pe site-ul lor, adică 2450 de lei + comisioane dacă îl achitați cu cardul online. Și Asus va aduce Zenfone 5Z, care este flagship cu Snapdragon 845 și dotări de top, undeva la 2400 de lei dacă am înțeles corect.
  • Am să fac toate testele necesare și revin cu un review complet cât de repede este posibil.