Am aflat din surse sigure că ediția limitată a noului Volkswagen ID.3, mai precis ID.3 1ST, poate fi văzut în premieră în România în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie la parterul centrului commercial Băneasa Shopping City. Mașina poate fi văzută și de public, fără vreo restricție.
Despre Volkswagen ID.3 1st
Este primul autovehicul electric din gama ID produsă de Volkswagen, deja pre-comandat în peste 30.000 de exemplare în întreaga lume, și în număr mare și în România. Modelul este produs pe platforma Volkswagen destinată exclusiv autovehiculelor electrice, MEB, un șasiu modular antrenat electric. Noul ID.3 1ST va fi disponibil pe piața din România începând cu vara anului viitor, în trei pachete de echipare – 1ST, Plus și Max. Prețurile de pornire pentru piața locală pornesc de la 36.072 de euro pentru varianta Standard, 41.786 de euro pentru Plus și 47.505 de euro pentru varianta Max, excluzând subvențiile. De asemenea, toate versiunile ID.3 1ST pun la dispoziție trei variante de culoare, respectiv alb (Glacier White), gri (Manganese Grey) și turcoaz (Makena Turquois).
Inclusiv producția VW ID.3 1ST este realizată aproape complet fără emisii de poluare. Modelul este produs la Zwickau, Germania, cea mai mare fabrică de producție destinată mașinilor electrice din Europa, adaptată complet la producția electrică după investiții de aproximativ 1.2 miliarde de euro. Procesul de producție de la Zwickau este bazat exclusiv pe energie regenerabilă încă din 2017.
Volkswagen va fi primul producător auto de pe piața locală care va oferi încărcări gratuite în primul an de utilizare la stațiile electrice disponibile la toți distribuitorii săi autorizați, cu o limită de 2.000 kW/h (la un consum estimat de 15 kW oră, respectiv 13.333 Km). ID.3 1ST beneficiază, de asemenea, de performanță mare de încărcare de 100 kW (pentru încărcare la curent continuu) și de 11 kW (pentru încărcare la curent alternativ). De asemenea, Volkswagen urmează să comercializeze wallbox-uri, respectiv prize de înaltă performanță pentru încarcarea rapidă a autovehicului la domiciliul clientului.
Planurile Volkswagen pentru mobilitatea electrică sunt lansarea a peste 20 de modele electrice și comercializarea a peste 22 milioane de astfel de unități până în 2028.