Am fost în week-end la evenimentul NASA Space Apps Challenge 2019, în București. Este un hackacthon care se desfășoară de 8 ani la nivel internațional și de patru ani și în România. Echipele câtigătoare merg mai departe în concursul global. Evident că am fost cu Mara la acest eveniment, fiind relativ similar cu Space Settlement Contest la care a fost premiată ea.

Anul acesta au fost organizate evenimente similare în Cluj-Napoca și Craiova, alături de 200 de orașe din întreaga lume. Agenția spațială americană colectează astfel tot felul de idei și proiecte pe care le vor putea implementa ulterior pentru a reduce costurile sau pentru a reuși misiuni spațiale mai bune.

În cadrul hackathon-ului de la București, participanții s-au reunit în echipe ad-hoc și au prezentat proiecte interesante pe care le-au lucrat în cele 24 de ore fără oprire. Cele mai bune proiecte au rezolvat probleme concrete.

OLS Space au dezvoltat o aplicație pentru entuziaștii astronomiei, care le permite acestora să identifice în timp real sateliții care călătoresc în jurul pământului. Pentru o vizionare mai bună, folosesc soluții de Augmented Reality pentru a arăta informațiile.

Echipa LMA Erhan a dezvoltat o soluție care informează privind calitatea aerului în zona în care te afli. Ideea lor a fost să integreze informațiile deținute de NASA, cu cele oferite de senzorii de la sol (Air.ly de exemplu) și informații oferite de entuziaști, pentru a crea cea mai precisă aplicație de informare privind poluarea.

Premiul de popularitate l-au luat doi copii (Water Power) care s-au gândit să realizeze o ambarcațiune care să folosească apa de mare pe post de combustibil, eliminând astfel poluarea.

O să urmăresc să aflu proiectele înscrise de cei din Craiova sau Cluj și vedem ce se mai întâmplă în ediția globală. Echipele trebuie să înscrie proiectele pe site-ul global până pe 27 octombrie, apoi vom vedea ce vor decide membrii juriului NASA. Vor fi selectați 30 de finaliști globali din care șase echipe vor obține premii. Anunțul oficial privind câștigătorii va fi făcut în ianuarie 2020, iar câștigătorii vor vizita sediul NASA din Cape Canaveral (Kennedy Space Center).

Hackathonul internațional NASA Space Apps Challenge 2019 a avut anul acesta câteva provocări oficiale, cinci teme globale și 25 de teme specifice, de la oceane și protejarea acestora, la misiuni pe Lună, pe planetele din sistemul solar, dar și dincolo de acesta. A fost și o categorie legată de Pământ, cu accent pe mediu.

La ediția din 2018 au fost desemnate 8 echipe finaliste din România, iar una dintre echipele din Cluj s-a numărat printre finalistele internaționale la categoria “Impact galactic”. Mă aștept să vedem și de data asta proiecte care să aibă un impact similar.

Poze realiazate cu ajutorul Panasonic Lumix G80.