Mara a reușit să obțină locul al treilea la concursul NASA Space Settlement 2019 cu proiectul ei SHIELD. Ea ar putea merge anul acesta la International Space Development Conference, unde premianții își prezintă proiectele în fața cercetătorilor din toată lumea. Doar că vizita în Statele Unite presupune un buget destul de mare, iar copiii trebuie însoțiți de un adult.
UPDATE:pentru donații sunt disponibile următoarele conturi.
RON:
RO31INGB0000999900193286
Dragomir Dan-Andrei
EURO:
RO86INGB0000999908041730
Dragomir Dan-Andrei
Paypal:
paypal.me/dragomir2019
Revolut:
La concursul de anul acesta, gestionat de National Space Society au fost înscrise 2.700 de proiecte la care au lucrat 13.000 de elevi din toată lumea. Mara este la Colegiul Spiru Haret, dar a participat la concurs în urma cursurilor organizate de CEL și ICHB. Ea a ales varianta să realizeze singură un proiect și a participat la secțiunea de proiecte individuale. Evident, surpriza a venit odată cu anunțarea premiilor, iar Mara a obținut locul trei pentru participare individuală, la nivelul de clasa a 10-a.
Există o deplasare organizată în SUA, care presupune un buget de minim 3.000 de dolari, iar în cazul în care ar trebui să merg cu ea în SUA, suma ar fi probabil dublă. Evident, pot găsi pentru mine alternative mai ieftine cu puțin efort. Totuși, sunt sume foarte mari și aici am nevoie de ajutorul vostru.
Aș vrea să aud de la cineva cu experiență care este cea mai bună soluție pentru a strânge fonduri rapid. Am vizitat de ieri 25 de site-uri de fundaising și donații și nu am fost încântat de niciunul. Aș putea strânge donații direct în cont, însă mi se pare destul de riscant, nu știu toate detaliile, ce trebuie făcut în această situație. Aș putea de asemenea strânge bani prin Paypal.
De asemenea, există posibilitatea ca un brand sau mai multe să decidă să sponsorizeze deplasarea, chestie care de asemenea nu știu cum ar trebui făcută, prin donație sau alt gen de contracte.
De aceea strâng deocamdată idei și repet, aș vrea detalii de la cei care au mai făcut astfel de campanii, donații pentru proiecte educaționale și au avut succes. Am să actualizez acest articol pe măsură ce aflu noutăți. Îmi puteți scrie pe massmedia@gmail.com.
Conferința International Space Development Conference este pe 6-9 iunie, așa că toată treaba este destul de urgentă. Noi între timp suntem prinși cu acte, pașaport, viza de SUA și alte asemenea lucruri minunate din România.
Felicitări și bravo Marei! Chiar ar fi păcat să nu ajungeți la conferință. Din păcate, nu am experiență cu astfel de strângeri de fonduri, dar te-ai gândit oare să faci un fel de “barter” cu câteva branduri pentru publicitate pe blogul tău? Și atunci, ai un contract standard de servicii – iar, practic, de banii pe care ți-i dau pentru articole/publicitate, o “sponsorizează” pe Mara.
Mult succes!
 
Mulțumesc! Sigur, încercăm toate variantele 🙂