Hewlett Packard (HP) România lansează azi în România noua gamă de produse PC cu touchscreen, atât laptopuri, ultrabook-uri sau dispozitive gen tabletă, cât și All-in-One. Descoperim azi două ultrabook-uri noi, un laptop de 15 inch, un hibrid care se transformă în tabletă și un desktop AIO cu ecran tactil. HP are și o tabletă business cu Windows 8.

Tiberiu Dobre HP Romania
Tiberiu Dobre – HP Romania

 

HP România a avut creștere în 2012, spune Tiberiu Dobre, managerul pe laptopuri al diviziei locale (detalii aici). Pentru 2013 își propun o creștere moderată de 5%, dar consideră că vor putea crește și cota de piață.

Desktopul nu a murit, se transformă, spun oficialii HP. Dotările tehnice evoluează, dar desktop-ul împrumută acum componente și funcții de laptop. Consumul energetic însă s-a redus. Prețul este de 5999 lei.

Laptopul cu ecran tactil pare să fie vedeta anului 2013. Toată lumea încearcă să vândă acum un portabil cu ecran touch în ideea că produsul ar putea concura tableta. Sau să facă genul “transformer”, care are tastatură și ecran touch, separabile.

HP Envy 4 TouchSmart are display de 14 inch, destul de subțire și ușor, dar e mult spus ultrabook. Are sunet Beats cu subwoofer. Stoarea e hibridă, SSD+HDD.

HP Spectre TouchSmart (foto) este un adevărat ultrabook, subțire, display Full HD de 15 inch, metalic.

HP Spectre TouchSmart Ultrabook
HP Spectre TouchSmart Ultrabook

HP Elitepad 900 este tableta de 10 inch cu Windows 8 Pro dedicată mediului business. Are dotări hardware suficient de bune pentru a rula orice aplicație business, are securitate maximă și poate fi adaptată la orice funcție disponibilă în mediul corporate. Are 690 de grame și procesor Intel Atom. Se conectează la un dock pe birou, mouse, tastatură, monitor, rețea etc. Dispune și de o baterie suplimentară care poate prelungi autonomia la 18 ore. Există stylus pentru ea, carcase speciale și alte accesorii. Prețul ei începe de la 3.600 de lei.

HP Envy X2 este un transformer, laptop metalic cu ecran detașabil, care devine tabletă cu Windows 8. Display-ul este de 11,6 inch și are tehnologie Beats, Atom la 1,8 GHz, SSD de 64 GB și 2 GB de RAM. Fără tastatură are 700 de grame, baterie suplimentară în tastatură. Mecanismul este identic cu cel de la Transformer. Prețul ar fi 3.999 lei.

Galerie foto

Dragomir (OLD)

Contul vechi (my old account).

Am fost ziarist timp de 15 ani, ultimii zece ani i-am petrecut în domeniul IT. Din 2010 sunt blogger profesionist, în principal pe Computerblog.

Mă găsiți de asemenea pe Youtube cu un canal în care vorbim despre telefoane, aplicații și jocuri.

Am lucrat printre altele pentru ZF.ro, Descopera.ro, Go4IT.ro, Jurnalul.ro, PlayTech.ro, Zonait.tv și multe alte site-uri, ziare, săptămânale sau reviste.

Pot fi contactat pe email [email protected] și telefon 0769.066.003.