Modelele din seria Oppo Reno 13 au fost lansate oficial în seara asta. Sunt trei modele interesante, unul mai dotat și două mai accesibile. Vedeta gamei este Oppo Reno 13 Pro, iar modelul cel mai ieftin este Oppo Reno 13F.
Oppo Reno 13 Pro 5G – vârf de gamă
Oppo a dezvăluit seria în noiembrie anul trecut în China, iar de astăzi modelele sunt lansate oficial în Europa. Vârful de gamă al seriei, care aduce cele mai multe tehnologii noi, este Oppo Reno 13 Pro 5G. Am să revin cu un review cu acest telefon cât de curând este posibil.
Telefonul are numai 7.55 milimetri grosime și cântărește 195 de grame. Oppo și MediaTek au lucrat la un sistem de răcire special, cu cameră de vapori, care controlează mai bine răcirea. Sub capotă, Oppo Reno13 Pro are un procesor Dimensity 8350 cu până la 12 GB de RAM LPDDR5X și 512 GB de stocare UFS 3.1.
Oppo Reno13 Pro are un afișaj modern, cu toate cele patru margini curbat. Diagonala este de 6,83 inch, cu rezoluție de 2.800 x 1.272 pixeli. Este un panou AMOLED cu o rată de reîmprospătare de 120 Hz, suport HDR10+ și luminozitate maximă de 1.200 de nits. Ecranul este protejat de Gorilla Glass. Găzduiește și o cameră selfie de 50 MP (cu focalizare automată).
Modulul de camere foto de pe spate găzduiește trei camere: un senzor principal de 50 MP (cu OIS), o cameră teleobiectiv de 50 MP (zoo optic 3,5x, OIS) și ultrawide de 8 MP (FOV 116˚). Alături de camere este plasat un bliț de formă ovală. Oppo Reno13 Pro vine în culorile gri grafit și violet (Plume Purple).
Smartphone-ul rulează din cutie ColorOS 15 bazat pe Android 15. Oppo Reno13 Pro include o baterie de 5.800 mAh cu încărcare cu fir de 80 W și fără fir de 50 W, rating IP68/IP69, NFC și blaster IR.
Varianta disponibilă în România (12+512GB) are un preț de 3.799 lei.
Cum este Oppo Reno 13 5G
Oppo Reno 13 este o variantă cu ecran mai compact și baterie mai mică. Are 7,3 milimetri grosime și cântărește 182 de grame.
Modelul păstrează procesorul MediaTek Dimensity 8350, precum și două din camerele foto de top. Senzorul de selfie rămâne de 50 de megapixeli, iar camera principală este de 50 de megapixeli. Ei i se alătură un senzor ultrawide de 8 megapixeli și o cameră alb-negru de 2 megapixeli.
Ecranul Reno 13 5G este un AMOLED de 6.59 inch. Are rezoluție 2760×1256 pixeli, 120Hz și o luminozitate maximă de 1200 nits.
Are bateria un pic mai mică, de 5600 mAh, dar cu încărcare pe fir de 80W. Are și el rating IP68/IP69 pentru rezistența la apă și praf.
Acest model vine în România în varianta 12+256GB la un preț de 2.799 lei.
Varianta de bază: Oppo Reno 13F 5G
Oppo Reno 13F este o versiune diferită, cu alt ecran, alt procesor și alte dotări tehnice mai ieftine. Are o grosime de 7,8 milimetri și o greutate de 192 de grame.
Ecranul este tot AMOLED, dar FHD, cu 2400×1080 pixeli. Are diagonala de 6.67 inch, 120Hz și o luminozitate de până la 2.100 nits.
Procesorul este Snapdragon 6 Gen 1 (4 nm), se descurcă în majoritatea aplicațiilor, dar nu excelează la nimic.
Modelul păstrează camera principală de 50 de megapixeli. Ei i se alătură un senzor ultrawide de 8 megapixeli și o cameră macro de 2 megapixeli. Dar are camera selfie de 32 de megapixeli.
bateria integrată este de 5.800 mAh, dar cu o viteză de încărcare de 45W. Există două variante pentru acest model: 8+256GB la un preț de 1.799 lei și 12+512GB la un preț de 2.199 lei.