Sony Xperia 5 II (Mark II) a fost lansat oficial astăzi printr-un eveniment online pe pagina de YouTube. Este modelul flagship pentru 2020.
Păstrează formatul 21:9 pe care Sony îl consideră foarte important pentru viitor. Terminalul Sony Xperia 5 II are un display OLED cu diagonala de 6,1 inch, rezoluția este FullHD+. Va avea în continuare și marginea superioară a ecranului, care va integra camera foto frontală. Aduce rată de refresh de 120 Hz și camere foto excelente.
Sony Xperia 5 II are procesorul de top Qualcomm Snapdragon 865. Are o memorie RAM de 8 GB și o capacitate internă de stocare de 128 GB care va putea fi extinsă prin microSD. Pe partea din spate include un sistem de trei camere foto. Toate trei au rezoluție de 12 megapixeli. Un senzor principal de tip wide este ajutat de un ultra-wide și de un telephoto. Aceasta din urmă va fi capabil de zoom optic 3x. Toate aceste specificații vor fi ținute în viață de un acumulator de 4000 mAh.
Sony a colaborat cu fotografi și videografi care să folosească noul telefon în creațiile lor. Oamenii s-au declarat mulțumiți de imaginile realizate. Telefonul are de asemenea tehnologie avansată de sunet și include mufă de căști 3.5 mm jack.
Au anunțat și un parteneriat pe gaming și faptul că Xperia 5 II este partener Call of Duty Mobile.
Continuă tradiția Xperia 5
Sony Xperia 5 a fost lansat oficial la IFA Berlin 2019. Ecranul era de 6.1 inch, OLED, FHD+, păstra formatul Xperia 1 21:9 CinemaWide cu o ramă subțire a ecranului, dar și cu marginea din metal. Ecranul era protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 6, prezentă și pe spatele telefonului. A fost un dispozitiv certificat IP65/IP68 pentru rezistența la apă și calitatea componentelor.
fostul flagship Sony avea procesorul Snapdragon 855, cu 6GB de RAM și 128GB de stocare internă, plus carduri de memorie microSD. Xperia 5 includea procesorul BionZ X conceput pentru telefoanele mobile, dar și o cameră foto triplă, cu senzori de 12MP și stabilizare de imagine Optical SteadyShot. Are un obiectiv de 16mm pentru cadre super-wide, de 26mm pentru scenarii de zi cu zi sau 52mm pentru portrete și zoom (echivalentul a 35mm). Camera frontală era de 8 megapixeli.