Am testat Huawei Watch Fit 5 Pro, un ceas compact și ușor, dar care are toate funcțiile necesare pasionaților de sport și sănătate. Este pentru cei care apreciază modelele compacte, dar are o autonomie cu mult peste principalii rivali. Folosiți codurile mele de reducere, diferă în funcție de model.
Sumarul articolului:
Pro și contra Huawei Watch Fit 5 Pro
Avantaje:
- design și materiale premium;
- autonomie foarte bună;
- senzori de mare precizie;
- rezistență sporită;
- curele care se pot schimba/asorta;
Dezavantaje:
- nu are variantă cu SIM;
- preț mare;
Detalii tehnice Huawei Watch Fit 5 Pro
Ecran: 1.92 inch, LTPO, 3000 nits.
Conectivitate: Bluetooth, NFC, GNSS
Senzori: TruSensem, EKG, detecția rigidității arteriale, monitorizarea ritmului cardiac, SpO2, temperatură cutanată și senzor pentru detectarea căderilor
Material ecran: sticlă de safir 2.5D (Sapphire Glass)
Material corp: aluminiu de nivel aeronautic
Material cadru: aliaj de titan
Material brățară: textil respirabil sau fluoroelastomer
Adâncimea maximă: 5 atm / 50 de metri
Temperatură: –20℃ până la +45℃
Dimensiuni: 44.5 × 40.8 × 9.5 mm
Greutate: 30 gr
Baterie: 471 mAh cu autonomie până la 10 zile
OS: HarmonyOS NEXT
Preț: 1.399 lei – puteți aplica codul meu de reducere de mai jos
Dă nota ta înainte de a merge mai departe:
Oferta de preț
Ceasurile din seria HUAWEI WATCH FIT 5 vor fi disponibile în magazinul online HUAWEI Store și în rețeaua partenerilor oficiali începând din 7 mai 2026, la prețurile de 749 lei – WATCH FIT 5, respectiv 1399 lei – WATCH FIT 5 Pro.
La achiziția direct din magazinul online HUAWEI, utilizatorii vor beneficia de o reducere de 250 de lei pentru WATCH FIT 5 Pro (până pe 21 iunie 2026) și vor primi 10X HUAWEI Points. De asemenea, utilizatorii vor beneficia de abonament gratuit Health+ timp de o lună pentru modelul de bază și trei luni pentru modelul Pro, și abonament WATCH Face timp de o lună.
De asemenea, utilizatorii de FIT 5 Pro beneficiază de un abonament gratuit de 3 luni la Huawei Health+ (valoare de aprox. 24€), alături de alte beneficii în aplicații partenere precum Komoot sau Strava.
Coduri de reducere pentru magazinul Huawei:
- A300CBLOG – 300 lei reducere la FIT 5 Pro
- A50CBLOG – 50 lei reducere la FIT 5
Impresii după testare
Huawei a lansat noile modele din seria Watch FIT, eu am testat modelul FIT 5 Pro, practic vârful de gamă care șterge granița dintre un ceas de fitness ușor și un smartwatch premium. Ideea centrală a acestui dispozitiv este să aducă toate funcțiile premium, inclusiv plata cu ceasul, într-un dispozitiv compact, subțire, cu estetică modernă, materiale ultra-rezistente și funcții avansate de monitorizare.
Experiența de unboxing este una curată și minimalistă. În pachet vei găsi ceasulși sistemul de încărcare rapidă wireless.
Dacă modelele anterioare puneau accent pe greutatea redusă, FIT 5 Pro plusează cu materiale de înaltă calitate. Ecranul de 1.92 inch este protejat de sticlă de safir 2.5D, oferind o rezistență la zgârieturi cu 130% mai mare. Raportul ecran-corp este de 83%, iar marginile sunt ultra-înguste, de 1.8 mm pe toate cele patru laturi. Se vede cu ochiul liber diferența față de generațiile anterioare.
Șasiul este construit dintr-un aliaj de titan, iar corpul din aluminiu de aviație asigură o durabilitate excepțională fără a adăuga greutate inutilă.
Sub capotă, FIT 5 Pro ascunde un arsenal tehnologic impresionant. Aduce acum sistemul Huawei TruSense de monitorizare avansată a sănătății, inclusiv analiză EKG, detectarea rigidității arteriale și urmărirea bunăstării emoționale. Are 12 stări emoționale și exerciții de respirație ghidate de un personaj animat, ursul panda Fluffy.
Pentru poziționare aduce sistemul HuaweiSunflower. Actualziat pentru o precizie mai mare, ideal pentru trail running sau ciclism.
Pentru pasionați aduce acum moduri Sport avansate. Include hărți vectoriale pentru peste 17.000 de terenuri de golf, monitorizare pentru freediving și metrici avansate de ciclism (putere virtuală, cadență și detectarea căderii). Poate susține până la 25 de ore de monitorizare continuă în modul trail running cu GPS activ.
Pentru prima dată în seria FIT, Huawei utilizează baterii cu siliciu, crescând densitatea energetică. Noua baterie are 471 mAh. Oferă acum o autonomie tipică de până la 10 zile de utilizare ușoară sau 7 zile în regim normal. Suportă încărcare rapidă wireless, o încărcare completă durând aproximativ 60 de minute.
Huawei îți oferă pe acest ceas aproximativ 30 de seturi de exerciții cu animații ghidate, perfecte pentru pauzele scurte la birou.
Aplicația mobilă
Aplicația Huawei Health acționează ca un centru de comandă pentru Huawei Watch FIT 5 Pro, fiind locul unde toate datele colectate de sistemul TruSense sunt sintetizate și vizualizate. Aceasta transformă metricile brute în rapoarte detaliate și permite personalizarea experienței de utilizare.
În interfața principală, aplicația prezintă tabloul de bord al sănătății, unde poți vedea rezultatele senzorilor avansați de pe modelul Pro, cum ar fi analiza EKG și detectarea rigidității arteriale. Sunt afișate grafice detaliate pentru ritmul cardiac, nivelul de oxigen în sânge (SpO2), temperatura cutanată și nivelul de stres. O secțiune specială este dedicată analizei somnului, unde sunt identificate fazele acestuia și calitatea respirației nocturne. Pentru activitățile sportive, aplicația generează hărți precise prin sistemul Sunflower, oferind analize de performanță precum VO2Max, timpul de recuperare, cadența și puterea virtuală pentru ciclism. De asemenea, noua funcție „Emotional Well-being” centralizează datele despre starea ta de spirit, oferind un istoric al echilibrului emoțional pe zile sau luni.
Din secțiunea dedicată dispozitivului, ai control total asupra funcționalităților ceasului. Poți explora și instala noi fețe de ceas dintr-o galerie vastă sau poți configura modul Always-On Display. Aplicația permite gestionarea notificărilor pentru fiecare aplicație de pe telefon, setarea alarmelor și a mementourilor pentru hidratare sau mișcare. Tot de aici se configurează plățile prin NFC utilizând Curve Pay și se descarcă hărțile offline pentru navigarea pe terenurile de golf sau traseele de trail running. De asemenea, poți activa funcțiile de monitorizare continuă a sănătății, poți seta contactele de urgență pentru funcția de detectare a căderii și poți gestiona abonamentul Huawei Health+ pentru a accesa planuri de antrenament personalizate și exerciții de meditație.
Concluzii
Huawei Watch FIT 5 Pro nu este doar un tracker de fitness, ci un asistent complet de sănătate, dar și un accesoriu cu design premium și rezistent. Cu un ecran impresionant de 3000 nits (vizibil chiar și în soare puternic) și materiale precum titanul și safirul, acesta reprezintă o alegere excelentă pentru cei care își doresc tehnologie de top într-un format subțire și elegant. Este companionul ideal atât pentru performanță sportivă, cât și pentru monitorizarea proactivă a sănătății cardiovasculare.
Puteți aplica codurile mele de reducere în magazinul Huawei:
- A300CBLOG – 300 lei reducere la FIT 5 Pro
- A50CBLOG – 50 lei reducere la FIT 5





















































