În timpul stării de urgență aproape un elev din trei nu a avut mijloacele pentru a accesa educația online. Dar, împreună, putem rezolva situația asta. Vodafone susține o campanie de strângere de fonduri pentru a a ajuta elevii din România să aibă uneltele necesare educației online. Împreună putem face astfel încât niciun elev să nu fie lăsat în urmă. Chiar și tu poți ajuta.
De ce educație online
În contextul actual al pandemiei, nevoia unor soluții de educație online este tot mai mare. În acest moment, situația noului an școlar este incertă, dar este clar educația digitală va juca un rol definitoriu în perioada următoare. Probabil școala se va relua tot cu o parte de ore ținute online, iar problema principală identificată este lipsa dispozitivelor necesare în special în zonele rurale. În plus, e nevoie și de lecții în format digital și soluții de comunicare la distanță.
Într-adevăr, există mai multe proiecte demarate în acest sens, dar majoritatea nu vor fi duse la capăt pînă în septembrie, la începerea noului an școlar. Având în vedere discrepanțele dintre mediul rural și cel urban, dar și numărul mare de elevi care nu au acces la resurse educaționale, este foarte important de înțeles și de susținut demersul Vodafone.
Vodafone chiar are o adevărată tradiție de a susține educația digitală. Prin programele proprii și prin cele ale Fundației Vodafone au susținut zeci de astfel de proiecte pînă acum. Iar acum ne putem alătura și noi demersului Vodafone de a oferi elevilor o șansă la educație. Împreună cu Vodafone putem permite accesul elevilor la educația la distanță.
Utilizatorii Vodafone sunt încurajați să doneze 2, 5 sau 10 euro pentru extinderea programului Școala din valiză, iar Fundația Vodafone va dubla la finalul campaniei suma totală a donațiilor. Acest proiect presupune și extinderea resuserlor oferite de programul Școala din valiză prin realizarea de cursuri specifice pentru toți elevii, acces la o bibliotecă digitală și programe de îndrumare.
Clienții pot dona prin SMS, din creditul existent în extraopțiunea cartelei preplătite, direct pe factura Vodafone sau cu ajutorul unui card bancar.
Focus pe zona rurală
Statisticile locale ne arată că peste 97% dintre cadrele didactice din zona rurală au un nivel mediu de formare, iar în ultimii ani, numărul copiilor din zona rurală care abandonează școala este aproape dublu față de cel din zona urbană.
Un studiu din 2017 arată că 90% dintre profesorii din zona rurală își doresc să participe la cursuri de formare în domeniul tehnologic iar 97% dintre aceștia consideră că școlile au nevoie să fie dotate cu aparatură tehnologică. Și elevii aclamă importanța tehnologiei, 69% dintre aceștia își doresc să lucreze cu ajutorul calculatorului.
Cu ajutorul platformei de e-learning și a valizei mobile “Instant Classroom” (cuprinde un laptop, 25 de tablete, un videoproiector, un sistem audio, o soluție încorporată de încărcare a echipamentelor, un router wi-fi și un modem 4G), profesorii de la cele 25 școli din zona rurală predau lecții interactive pentru toate materiile.
Platforma Școala din Valiză oferă acces atât la un hub educațional dedicat publicului larg cu peste 500 de materiale și link-uri educaționale, cât și la un spațiu dedicat școlilor. În acest pațiu disponibil prin logare, profesorul își creează lecțiile digitale în funcție de materiile și clasele la care predă, are acces la la soluții de livestreaming, tutoriale, webinarii și forum. Grație funcționalităților pe care le oferă platforma, profesorul poate fi el însuși creator de conținut digital.
Pentru a-și dezvolta și mai mult abilitățile digitale, profesorii sunt sprijiniți continuu cu traininguri de formare, atât online, cât și face to face.
Iar acum, putem susține și noi această inițiativă cu o donație. Eu știu că o să donez chiar la următoarea factură Vodafone. Vă încurajez și pe voi să faceți acest lucru.