Am văzut la Barcelona noul Lumia 650, modelul anterior, mai ieftin, Lumia 550 și noul Band 2 și vreau să vă spun câteva gânduri și impresii. Am văzut și 950 su 950XL, dar nu vă scriu azi despre ele. Ar fi trebuit să ajungă la teste, dar s-au rătăcit pe drum și nu am avut ocazia să le văd. De fapt, la MWC mi-am dat seama că nu știu foarte multe despre noutățile aduse de Windows 10 Mobile. Pare că arată un pic diferit interfața, se mișcă la fel de repede ca software.
Microsoft Lumia 650
Modelul anunțat în februarie este un nou mid-range destul de bun. Arată foarte bine, în stilul clasic, are dotări decente, îți faci treaba cu el. Fără a excela la niciun capitol, este genul de model pe care îl primesc angajații atunci când intră prima oară într-o companie. E făcut probabil pentru companii, pentru că are toate funcțiile și aplicațiile de business, dar nu are avantajul seriei 950, respectiv Windows Continuum, chestia care transformă smartphone-ul într-un adevărat computer când este conectat la dock și la un monitor.
Display-ul este de 5 inch și are rezoluție 720p, arată bine și se vede ok, nu sunt probleme de calitatea imaginii. Este un OLED cu tehnologie ClearBlack, protejat cu Gorilla Glass 3. Procesorul este Snapdragon 212, unul economic, dar se descurcă destul de bine și cu aplicațiile. Are 1GB de RAM și 16GB de stocare internă, procesor grafic Adreno 304. Suportă carduri microSD pînă la 200GB. Stă bine și comod în mână, are un aspect bun, să vedeți imaginile. Bateria integrată este de 2.000 mAh, ceea ce ar putea fi o problemă, dar terminalele Lumia au o autonomie mai bună decât iOS sau Android, așa că e posibil să vă descurcați ok. Camera foto este de 8 megapixeli, sigur face imagini bune calitativ.
Prețul anunțat internațional este de circa 200 de dolari, foarte competitiv. Este un telefon de nivel mediu ok.
Lumia 550
Versiunea mai compactă și mai accesibilă este Lumia 550, a fost anunțată anul trecut. Are un procesor Snapdragon 210, quad-core la 1.1 GHz, 1GB de RAM, doar 8GB de stocare, dar are card de pînă la 200GB. Camera foto de pe spate este de 5 megapixeli, iar frontala de 2 megapixeli. Bateria integrată este de 2.100 mAh. Prețul estimat de circa 140 de dolari. Acum, dacă primul părea pentru juniorii din companiei, acest model ieftin nu știu exact cui se adresează. Poate celor first-time user care aleg un smartphone ieftin, la ofertă. Poate copiilor și tinerilor care primesc primul telefon. Deși și copii din ziua azi vor tot iPhone.
Band 2
Citisem multe review-uri extraordinar de pozitive și eram un pic entuziasmat de Band 2, dar se pare că e over-hyped. E doar o brățară fitness oarecare cu câteva opțiuni și o interfață simplificată. Cred că și brățările chinezești foarte ieftine sunt la fel de utile și interesante. Mă așteptam la mai mult design, material mai bun, funcții mai multe. Poate eram eu prea entuziasmat și acum sunt dezamăgit.