Lumia 650, varianta ieftină de smartphone cu Windows 10, a fost lansată oficial, cu pretenția de a fi terminal business. Dacă vorbeam despre 950 sau 950XL, da, alea sunt telefoane business. Dar modelul ieftin este unul făcut pentru (speranța pierdută) cotă mare de piață și cam atât. Pentru că modelele ieftine au limitări din care nu pot ieși, deci utilizatorul nu poate fi mulțumit.

lumia-650

Mă rog, poate fi considerat un smartphone pentru angajații mai tineri, pentru firmele care caută să facă economii. Să vedem și detaliile tehnice.

Ecranul are diagonala de 5 inch, procesor Qualcomm 212, cea mai ieftină variantă, probabil se mișcă “cu viteză maximă”. Ecranul are rezoluție 710p, dar este prezentat ca un display OLED. Abia ce am testat un Snapdragon 400 și este o experiență decentă, dar sub așteptările oricărui utilizator serios. Mă întreb cum este 212, iar terminalul dispune de patru nuclee la 1,3 Ghz și 1 GB de RAM. Camera foto de pe spate este de 8 megapixeli, iar frontala de 5 megapixeli.

Lumia 650 are 16GB de stocare internă, dar dispune de slot de carduri microSD. Iar acumulatorul este de 2.000 de mAh, cred că este ok pentru un terminal Lumia. Prețul anunțat este de 200 de dolari, iar bloggerii americani notează că la acest nivel de preț puteți lua un smartphone Huawei cu specificații de top.

Mai există un model ieftin, Lumia 550, o să fie confuzie mare cu astea două. Ăsta micu’ are un ecran cu diagonala de 4.7 inch, tot 720p, procesorul este Snapdragon 210, 1GB  de RAM, stocarea de doar 8GB și slot de carduri, bateria fiind de 2.100 mAh. Camera foto de pe spate este de 5 megapixeli și cea frontală de 2 megapixeli.  Prețul lui este de circa 170 de dolari, foarte puțin mai ieftin.

Sunt și voci care discută utilitatea acestor lansări, când Microsoft pierde continuu teren pe zona de terminale mobile și platforma Windows 10 pentru telefoane nu este încă gata, în ciuda promisiunilor și a zvonurilor. Sunt alte zvonuri care spun că Microsoft va adopta modelul Apple, cu un singur smartphone, de top, în două variante. Surface Phone ar urma să fie lansat în 2016. Dar, încă nu știm nimic oficial.