Am utilizat noua aplicație My Vodafone, versiunea actualizată recent: arată mai bine, are funcții noi, chiar merită să o folosiți dacă sunteți clienți ai companiei. Aplicația este pentru persoane fizice.
Noul My Vodafone
Vodafone România a lansat de curând o nouă versiune a aplicației My Vodafone (Google Play, iTunes), prin intermediul căreia utilizatorii persoane fizice își pot gestiona mai simplu și mai comod detaliile privind numărul personal, fie că este abonament sau cartela preplătită.
Aplicația nouă are un design mai bun, chiar ușor de folosit și intuitiv, vezi rapid toate informațiile de care ai nevoie, ai opțiuni de plată a facturilor sau de reîncărcare pentru cartele, ai informații despre credit, minute și date disponibile, despre serviciile de roaming. Aplicația My Vodafone poate fi utilizată gratuit atât în țară, cât și în străinătate, deoarece traficul de date necesar accesării aplicației nu este tarifat.
Mie îmi este utilă aplicația pentru reîncărcarea rapidă a cartelelor, dar de asemenea pentru bonusurile oferite. Dacă sunteți atenți la meniul de Promoții, găsiți acolo diverse bonusuri. De multe ori am prins acolo bonusuri de 1.5GB de date mobile. Sigur, funcția de Cost Control este esențială. Oricând este util să îți cunoști minutele, datele mobile incluse, cât credit ai consumat și așa mai departe. Dacă intri apoi în cont, acolo poți vedea factura detaliată cu toate apelurile realizate, mesaje SMS, conexiunile de date.
De asemenea, în aplicație poți vedea dacă ai trimis mesaje la numere cu suprataxă și alte lucruri similare. Pe foarte scurt, aplicația este la fel de bună ca varianta online, dar cu o interfață mult mai plăcută, cu meniurile mai simple și mai ușor de accesat, așa că este timpul să treceți la aplicația mobilă.
Comparat cu versiunile anterioare ale aplicației, interfața nouă se încarcă mai rapid și are un design mai bun, totul merge mai ușor, iar meniul este mult mai intuitiv. În noua aplicație My Vodafone poți afla informații utile despre contul tău, poți prelungi sau schimba abonamentul, poți activa sau dezactiva extraopțiuni. Una dintre noutățile introduse este că, dacă intri de pe numărul Vodafone, nu mai trebuie să te autentifici în cont, te recunoaște automat.
După activarea serviciului de roaming, cea mai importantă opțiune este cea prin care poți vedea în fiecare moment ce ai consumat și ce mai ai disponibil. Este opțiunea cel mai des folosită mai ales atunci când sunt în roaming, pentru că acolo vezi mai bine cât ai consumat și cât costă. Partea cu detalierea costurilor este la fel de importantă, uneori poți suna la numere cu cost suplimentar, alteori poți trimite SMS-uri și este bine să știi.
Pentru abonați, este bine să urmăriți costurile pe fiecare lună și să înțelegeți de ce uneori ați plătit mai mult. Pentru utilizatorii cartelei, cel mai important este să vedeți cât credit mai aveți, să puteți activa rapid extraopțiunile, să beneficiați de toate promoțiile și bonusurile.
Dacă sunteți clienți Vodafone, descărcați de astăzi noua aplicație Vodafone și dacă aveți întrebări despre ea, le aștept aici, în comentariile la articol. Mai multe informații despre noua aplicație My Vodafone găsiți aici.
Dacă eu nu am solicitat activare roming ,de ce s-a activat din senin?
Și de ce nu pot sa o dezactivez? Si dacă nu am folosit roming de ce apare la plata?
 
Salut,
Roaming se activează de câte ori ești aproape de graniță și în locul operatorului apare cel din Serbia, Ucraina – țările care nu sunt în UE. La cele din UE nu ai nimic de plătit.
Roaming se poate opri din buton, din meniul telefonului, doar închizi roaming și dispare.
Operatorii îl lasă special activ ca să te taxeze aiurea. Poți face reclamație.