La 46 de ani de la primii pași făcuți de un om pe Lună, oamenii de știință au făcut și un anunț care a trecut în general neobservat. Misiunile spre satelitul natural al Pământului vor fi reluate, cu echipaj uman, din 2021. Iar planul este să realizeze prima bază spațială stabilă pe Lună. De notat și răspunsul abrupt dat de oamenii de știință celor care consideră aselenizarea o regie de Hollywood.

nasa moon landing

Acum 46 de ani

Cursa spațială a început pe fondul războiului rece, în care societatea capitalistă și regimul comunist concurau pentru supremația mondială. În 1955 americanii și rușii anunțau succesiv misiuni pe orbită cu echipaj uman. Rușii au câștigat inițial cursa, dar americanii au reușit în 1969 să aselenizeze – să aterizeze pe suprafața Lunii și să transmită asta prin televiziune în întreaga lume. Nu știu cum în România comunistă a fost posibilă această transmisie în direct, știu că părinții și bunicii au urmărit live misiunea americană care a ajuns pe Lună, la TVR.

Este logic, dacă era cacialma, primii care o știau erau rușii, iar aceștia nu ar fi iertat niciodată America și ar fi fost clar un scandal public de proporții. Se pare însă că oamenii, nu doar românii pasionați de “dacologie”, ci și oamenii în general, preferă scenarii inventate unor informații reale. S-a văzut asta în cazul vaccinurilor de exemplu, dar sunt multe alte teorii ale conspirației extrem de neverosibile, dar pe care oamenii le cred și le iau de bune.

Este adevărat, noua misiune pe Lună este doar parțial finanțată de NASA, pentru că președintele SUA a considerat că este mai important bugetul armatei decât cel pentru explorarea spațiului. Așa cum România a pierdut super-proiectul spațial ARCA, care se mută în SUA pentru că nimeni de la noi n-a vrut să finanțeze cercetarea lor. Dar genul ăsta de proiecte în sistemul de co-finanțare privat-public au mult mai multe șanse să reușească. Odată că nu-și permit nicio eroare pentru că ar pierde finanțarea și doi pentru că găsesc mai ușor bani datorită finanțărilor private. Și după cum se vede toți marii investitori în IT, oamenii care au bani, vor să participe la noua cursă spațială.

 

Planuri de viitor

NASA și Space Frontier au comandat un studiu, realizat de NextGen Space, care arată că, utilizând bugetul actual destinat explorării spațiului, este posibilă revenirea pe Lună în 2021 și realizarea unei baze permanente pe satelitul artificial în 10-12 ani. Cu alte cuvinte Stația Spațială Internațională va deveni doar o bază de staționare intermediară, iar oamenii vor realiza investigații mai amânunțite. Dacă țineți minte, acum câțiva ani se spunea că s-a descoperit apă pe Lună.

Companiile sunt interesate să ajungă acolo pentru minereurile din sol, cercetătorii vor face în paralel explorările lor.

Lunar-Base-Short-Caption

Acum rămâne de văzut dacă există suficientă determinare pentru ca acest proiect să demareze cu adevărat. Sunt și probleme de ordin etic sau de drept internațional – cui aparține Luna și minereurile ei? Dar înainte de asta va fi nevoie de o aprobare și la nivel politic, pentru că exploatarea comercială a Lunii are implicații și în zona politică.