Nokia 808 PureView m-a impresionat de la prima vedere, datorită senzorului foto foarte bun, capabil să ofere detalii foarte clare, filmări excelente Full HD, zoom în fotografii fără a afecta calitatea imaginii. Nokia spune că senzorul are 41 de megapixeli și poți face fotografii cu 34 sau 38 de megapixeli ( 4:3 la 7152 x 5368 – 38 mpx sau 16:9 la 7728 x 4354 – 34mpx) – chestie testată și verificată de mine.

Nokia 808 PureView
Nokia 808 PureView

Nokia 808 PureView

Cert este că dimenziunea senzorului Nokia 8080 PureView este de 4-5 ori mai mare ca a celui de 8 megapixeli folosit în terminalele smartphone high end. Capturează mai multă lumină. Demo-ul conectat la HDTV este excelent, se văd perfect și cele mai mici detalii, dar nu trebuie uitat un lucru. Pozele prezentate de Nokia sunt făcute de fotografi profesioniști – care au ținut cont și de lumină și de setările aparatului și au scos maximum din ceea ce putea senzorul. Ce a ieșit când fotografiază un amator ca mine, vedeți mai jos…

Nokia 808 PureView vine cu platforma Symbian, dar țin să spun că actualizarea la Belle se mișcă foarte bine. De asemenea, telefonul finlandezilor are tehnologie de sunet Dolby, iar microfonul permite înregistrări de o calitate superioară.

Primele impresii

Design-ul Nokia 808 PureView nu este tocmai punctul forte al telefonului, dar în ciuda faptului că este foarte gros, nu mi s-a părut greu. Ecranul este foarte ok, AMOLED ClearBlack cu 16 milioane de nuanțe de culori, dar rezoluția e dezamăgitoare, 360 x 640 pixeli la o diagonală de 4.0 inchi. Este acoperit de Corning Gorilla, rezistă în buzunar.
Procesorul este la 1,3 Ghz, cu 512 MB de RAM și 16 GB de stocare.

Camera foto este ok, simplu de utilizat, nu ai foarte multe opțiuni, iar claritatea este foarte bună. Sunt mai multe moduri de lucru – Auto – unde cedezi aproape complet controlul – poți seta 3, 5 sau 8 megapixeli și alegi dacă faci cu bliț sau nu, apoi modul Scene – unde alegi setări prestabilite – peisaj, portret, noapte și altele – sau modul Creativ unde poți alege să folosești toți megapixelii disponibili. Filmarea a fost la fel de interesantă.

La filmare 1080p poți face zoom 3X fără să pierzi calitate, iar la 720p merge la 4X,la 360p chiar 6x. Nu este zoom digital, ci doar un crop din suprafața expusă senzorului.

Nokia 808 PureView – preț

Super-telefonul multimedia al Nokia va ajunge în magazinele din România în iulie, spun oficialii companiei. Prețul final este de circa 3.000 de ron, parcă 650 de euro cu tot cu taxe. Este mai scump decât SGSIII, One X sau iPhone.

Oificialii Nokia au lăsat să se înțeleagă că va exista un model Windows Phone care va include tehnologia de imagine prezentată azi.

Fotografii

Nu încarc decât o versiune micșorată, găsiți pozele făcute cu el aici.

poza facuta cu Nokia 808 Pureview
poza facuta cu Nokia 808 Pureview

Sper să vină curând la test și să putem compara poze și filme cu 4S și cu SGS III. Curând.

Galerie foto

[nggallery id=386]

Video cu Nokia 808 PureView

Prezentarea fotografiilor făcute cu Nokia 808 Pureview

Oficial despre senzorul de 41 megapixeli: