Cică Samsung anulează Galaxy S11 și Note 11, circulă un zvon preluat de Forbes de la Evleaks. Cei de la Forbes în căutare de click-uri i-au dat o nuanță apocaliptică, de parcă Samsung ar fi fraieri să renunțe la cele mai vândute produse ale lor.

Update: numele oficial ar fi Samsung Galaxy S20 și lansarea pe 11 februarie.


Știrea a fost deja preluat cu Google Translate în România de niște cap-seci care nici măcar nu pun sursa către știrea originală. Că așa se face la noi.

„Fanii Galaxy S și Note se pregătesc de o supriză masivă, niciunul nu va avea succesor în 2020”, scriu ăștia fără să întrebe Samsung sau să documenteze cazul cumva. Între timp, Evan Blass, omul care lansează zvonuri pe bandă (nici nu contează că jumătate sunt false și un sfert inventate la bere, unele s-au potrivit și e zeu), și-a nuanțat postarea și recunoaște că cel mult se vor schimba numele (branding realignment). Dar Forbes nu actualizează articolul, că aduce prea mult trafic.

Chiar și în primă fază, ideea era că Samsung Galaxy S11 și Note 11 nu vor dispărea, ci vor fi reunite sub o gamă nouă de terminale smartphone, hibrid. Dar titlul este lăsat că vor fi anulate și se începe povestea cu S10 și Note 10 nu vor avea succesor, că așa e deontologic. Să stârnim panică și să atragem interesul tuturor curioșilor (că se uită nu doar fanii Galaxy, ci și cei ai Apple sau Huawei că au subiect de bârfă).

Cum 90% dintre oameni nu trec de fapt de titlul și 99% nu trec și de intro, mulți vor rămâne strict cu impresia că nu vor mai fi S11 și Note 11 anul viitor.

Cum adică Samsung anulează Galaxy S11 și Note 11?

Ei bine, se pare că Samsung chiar vrea să inoveze anul viitor și pregătește un device cu două ecrane, dar nu de tipul Fold, ci un smartphone cu un ecran frontal fără margini și un ecran secundar pe spate. Ăsta este Galaxy S11 și este foarte posibil să primească de asemenea un nou nume. Care e faza cu el? Păi e mai bine decât Fold. Așa ai un ecran aproape fără margini pe față și vezi filme sau jocuri oricând, la calitate maximă, dar pentru a avea autonomie maximă, la restul sarcinilor folosești ecranul de pe spate. Singura chestie care rămâne de discutat este cum faci ca ecranul principal să se închidă de tot când nu e folosit? Probabil din senzori ceva.

Dar stați liniștiți, este Galaxy S11 chiar dacă va fi rebotezat altfel. Nu este nicio veste proastă. Samsung va continua să aibă flagship, doar nu sunt fraieri să renunțe acum când s-au menținut de val și au scăpat practic de principalii rivali.

Iar Note 11 ar fi excelent să fie ca Fold, dar cu S-Pen. Adică să se facă tabletă și să poți scrie pe un ecran mai mare. Atunci să vezi distracție. Chiar dacă va avea și ăsta numele schimbat.

Mai mult, eu nu cred că Samsung va renunța vreodată la Galaxy Note. Este seria în care a inovat cel mai mult și care a avut mereu succes. Poate la S să schimbe numele. Dar la Note nu prea cred.