Am testat zilele astea o cameră auto trimisă de magazinul online specializat în sisteme de siguranță și supraveghere video – Skut. Au propria serie de camere video pentru mașină, iar eu am testat modelul cu GPS, Skut 700S.
După cum știți, este o zonă tot mai interesantă, iar oamenii folosesc aceste camere pentru a scăpa din diverse situații, cel mai recent caz cunoscut public fiind cel legat de șicanarea în trafic. Fără filmarea pe o cameră auto, ar fi rămas un accident oarecare, dar având dovada filmată, autorul accidentului a putut fi acuzat de tentativă de omor, fiind dovedită intenția de a lovi mașina cealaltă. Și acesta este doar un exemplu.
Vă pot da un alt exemplu mai bun. Știm cu toții că, dacă loviți cu mașina un pieton, pedepsele pot fi mari, totul depinde de ancheta poliției. Dacă era pe trecere de pietori, este mult mai grav. Dar dacă puteți arăta pe video că traversa printr-un loc nepermis, nesemnalizat, aveți deja un atuu important. Chiar dacă aceste filmări nu vor fi neapărat admise ca dovadă în instanță, le puteți arăta anchetatorilor și vă asigur că vor ține cont de ele.
Pro și contra Skut 700S
Atuurile camerei video:
– lentilă cu unghi larg, de 160 de grade;
– posibilitatea de a utiliza filtre de polarizare (disponibile separat);
– sistem de stabilizare a imaginii integrat;
– filmează Full HD sau 720 pentru a menaja spațiu;
– baterie integrată de 350mAh;
– adaptarea de la lumină la întuneric s-a făcut foarte rapid;
– led-uri luminoase frontale;
Rămâne de discutat:
– cardul este limitat la 32GB;
– mufa este mini-USB;
Experiența de utilizare
Am avut o experiență foarte ok. Pînă acum am testat o mulțime de camere auto, fie ele brand-name sau no-name. Cu Skut 700S instalarea a fost foarte ușoară, toate elementele necesare erau în cutia originală, iar cablul de alimentare s-a dovedit suficient de mare pentru a ajunge foarte ok pe parbriz. Sistemul de prindere este decent, n-am reușit să mă încurc de el și nici să rămân cu ventuza pe geam, ca la alți producători cu brand mai cunoscut. Totul a funcționat ok, iar calitatea imaginilor a fost surprinzător de bună. Am mai testat eu camere auto cu un preț accesibil, dar în general imaginile s-au dovedit a fi de o calitate îndoielnică. Skut 700S filmează foarte bine, cu excepția luminii soarelui venită direct din față, însă nici atunci nu au fost probleme mari.
Senzorul integrat este Aptina AR0330, de 3,2 megapixeli, CMOS, cu dimensiunea 1/3.2”, destul de bun. Poate realiza și fotografii destul de ok, cu o ușoară distorsionare a imaginii, cauzată de lentila optimizată pentru filmare. Nu veți observa însă pe filmare vreo problemă de acest gen. Vedeți la final cum a filmat.
Ecranul de pe spate este un LCD de 2.7 inch, vă ajută să poziționați corect camera, eu am observat pe el la un moment dat că aveam camera ușor înclinată și nu filma perfect drept, așa că am corectat poziția foarte ușor. Pe lângă mufa de alimentare USB, camera are și o mufă HDMI cu care puteți vedea filmele pe un televizor sau monitor. Suportul cu care se prinde are o mufă separată de alimentare și de asemene are o mufă USB pe care se poate pune un stick de memorie sau HDD extern.
Poate filma Full HD la 30 de cadre pe secundă (30 fps), dar și în rezoluție 720p (1280×720 pixeli).
Prețul camerei Skut 700S cu GPS logger este de 679 lei, momentan o găsiți la ofertă la ei pe site, aici. Puteți de asemenea sa alegeti modelul identic, dar fara GPS logger, la pretul de 589 lei, aici.
Concluzii
Este o cameră auto performantă și care oferă imagini de calitate bună, fără să coste extraordinar de mult. Are conectivitate bună și diverse opțiuni suplimentare la care puteți apela. Imaginile la întuneric sunt foarte clare, iar adaptarea de la lumină la întuneric s-a făcut foarte rapid.
La banii astia se gasesc pe toate drumurile si de calitate mai buna….PREA SCUMP
 
O potentiala problema ar putea fi faptul ca are baterie integrata.Am inteles ca la temperaturi mari, vara cand se incalzeste foarte tare exista riscul ca accumulatorul sa cedeze si implicit camera.Frecventa situatiilor de genul asta este destul de mare.
 
cum filmeaza noaptea ? ziua este irelevant
 
Poti posta te rog si o filmare pe timp de noapte?
Thanx!
 
Salut, eu sunt plecat din țară săptămâna asta, dar o să fac. Există o filmare de noapte cu camera asta aici (la finalul clipului):