Carantina impusă în ultima perioadă pune foarte mare presiune pe furnizorii de Internet și rețelele din Europa sunt utilizate la capacitate maximă. Eu personal nu știu ce aș face dacă în perioada asta ar cădea și Internetul după ce că nu putem ieși din casă. E vorba nu doar de Netflix sau Facebook, ci în primul rând de a comunica cu cei dragi și despre posibilitatea de a colabora online cu partenerii și clienții.
De la începutul crizei pandemice din România, Vodafone a înregistrat creșteri semnificative de trafic care sunt fireşti în contextul actual din țara noastră: din ce în ce mai mulți oameni lucrează de acasă, educația s-a mutat online, totodată existând o nevoie permanentă a oamenilor de a verifica starea de sănătate a celor dragi. La data emiterii acestui comunicat, rețeaua mobilă a Vodafone înregistrează la ora de vârf o creștere de 23% a traficului de date mobile transmise de către clienți către rețea și o creștere de 25% a traficului de voce mobile.
De-asta mă bucur că rețeaua Vodafone România a fost din nou certificată ca fiind cea mai performantă rețea mobilă din România, obținând cel mai mare punctaj total pentru calitatea rețelei mobile. Certificarea calității seviciilor mobile oferite de Vodafone România este acordată după măsurători efectuate asupra tuturor rețelelor mobile din România de către auditorul independent umlaut AG (fostul P3 communications GmbH), în perioada 10 februarie ̵ 2 martie 2020. Aceasta este cea de-a șasea certificare consecutivă oferită companiei Vodafone România ca urmare a măsurătorilor efectuate de către auditorul independent umlaut AG.
Campania de măsurători a fost realizată între 10 februarie și 2 martie 2020, pe teritoriul României, pe un traseu ales în mod aleatoriu de auditorul umlaut AG. Măsurătorile bazate pe echipamentele de măsură profesionale portabile au acoperit o distanță rutieră de 8194 km și 24% din populația României. Măsurătorile bazate pe testele de tip crowdsourcing au acoperit 95,2% din zonele urbane populate, 49,8% din zonele populate non-urbane, în timp ce dimensiunea totală a suprafeței testate a fost de 113.568 km2. În urma măsurătorilor comparative realizate asupra tuturor rețelelor de telefonie mobilă din România, Vodafone România a înregistrat cel mai mare scor total pentru calitatea și performanța serviciilor sale de date și voce mobile.
Localitățile și drumurile testate au fost selectate independent și aleatoriu de către umlaut AG, fără a le comunica în prealabil operatorilor de telefonie mobilă, pentru a asigura obiectivitatea și acuratețea rezultatelor finale și pentru a reflecta experiența reală a consumatorilor români.
Metodologia de testare este actualizată anual de către umlaut AG (fostul P3 communications), pentru a reflecta așteptarile tot mai mari ale clienților și disponibilitatea celor mai noi tehnologii mobile din țara respectivă, precum și pentru a testa potențialul maxim al rețelelor mobile.
Noul certificat este disponibil online aici.
„Nevoia de a asigura servicii de comunicații mobile fiabile și de înaltă calitate pentru români este acum mai importantă ca niciodată. Angajamentul nostru de a contribui la o societate digitală românească este reconfirmat acum de aceasta noua certificare Best in Test. Sunt foarte mândru de eforturile inginerilor noștri de a menține reţeaua mobilă Vodafone în poziția de lider în România intr-un moment în care a fi un partener de încredere pentru români a devenit un lucru esențial”, a declarat Cătălin Buliga, directorul de tehnologie al Vodafone România.