OnePlus X, modelul ieftin lansat de compania chineză, are design și dotări bune – cel puțin la fel de bune ca One A9, dar are un preț de 250 de dolari (aproximativ 1010 lei + eventuale taxe). Cei de la OnePlus au devenit cunoscuți cu primul lor hit anul trecut, OnePlus One. Apoi au revenit cu […]
După succesul avut de OnePlus One și recunoașterea obținută cu lansarea OnePlus 2, compania chineză vrea să își consolideze poziția la nivel global cu lansarea OnePlus X, sau Mini, un smartphone compact. Nu avem foarte multe detalii, dar terminalele OnePlus sunt bine făcute, bine dotate și au prețuri excelente.
Am văzut zilele trecute OnePlus 2, modelul pe care îl testează Vlad Andriescu, primul ajuns în România (mersi, Vlad!). Am făcut asta din două motive, întâi pentru că am remarcat modelul de la primele zvonuri, apoi pentru că o serie de cititori mi-au reproșat că nu l-am lăudat destul 🙂
Este mereu dificil să discuți despre cele mai bune telefoane, atâta timp cât fiecare utilizator are nevoie de altceva. Unii au nevoie de ecran mare, de baterie mare. Alții găsesc asta incomod și vor ecrane mici, formate compacte. Unii cumpărători aleg brandurile cunoscute, alții au devenit alergici la branduri și vor cea mai bună configurație […]
OnePlus 2, următoarea versiune a modelului de top care concurează flagship-urile cu brand, va fi lansată în curând și are dotări hardware interesate. Primul OnePlus One a avut mare succes, chiar recent am văzut că scria cineva că și l-a cumpărat, deși în clipa asta el este chiar “de anul trecut”.