Odată cu lansarea seriei Mate 60, Huawei a reluat fabricarea de chipset-uri HiSilicon Kirin cu tehnologie 5G înlocuind astfel parteneriatul cu Qualcomm. Acestea vor fi dezvoltate în continuare și utilizate pe smartphone-urile sale. Acum se pare că compania plănuiește să schimbe un alt parteneriat occidental cu un produs dezvoltat intern: senzorul de imagine, scrie GSMArena.
De peste 10 ani, diverse companii promit revoluții în tehnologia bateriilor pentru smartphone. Ba că aducem fuel-cell, ba vom avea baterii solide, ba, mai recent, baterii cu sare. Însă acum apare brusc o nouă tehnologie care promite performanțe mai bune pentru iPhone 15 și viitoarele Galaxy S24.
HTC 23 Pro ar putea marca relansarea companiei taiwaneze cu un flagship-killer interesant. Totul se bazează însă pe o listare Geekbench, ceea ce s-ar putea dovedi doar un vis frumos al fanilor HTC. Ultimul telefon premium al lor, HTC U12 Plus, a venit acum cinci ani.
Am scris asta pentru cei nehotărâți, care nu știu ce să aleagă dintre Galaxy S23 simplu și Galaxy S23+. Pun mai jos o comparație între specificațiile tehnice, iar pentru cei care nu le descifrează prea simplu, am să comentez în text.
Vivo are două proiecte interesante de urmărit până la lansarea oficială: terminalul pliabil X Fold+ și actualizarea pentru flagship, Vivo X90 Pro+. Deocamdată sunt ambele pe surse, dar confirmate prin diverse listări și informații pe surse.
Vânzările de smartphone au scăzut în Europa în trimestrul al doilea din 2022. Astfel se continuă scăderea începută în primul trimestru, scrie Counterpoint. Xiaomi este compania care continuă să piardă teren, în timp ce rivalii trec mai bine peste criză.
Nothing Phone (1) va fi lansat oficial în iulie. Telefonul anunțat de Carl Pei reprezintă singura noutate notabilă din 2022. Deocamdată se știu puține lucruri pe bune, multe sunt presupuneri sau zvonuri.
Primele huse iPhone 13 dezvăluie dimensiunile noilor telefoane. Pentru prima dată, husele iPhone 13 și 13 Pro nu mai sunt compatibile între ele, așa cum se întâmpla la iPhone 12 și 12 Pro, conform Mobile Direct.
Compania vivo a ajuns anul trecut în top cinci producători de terminale smartphone din lume. Sunt o companie independentă cu un istoric de 25 de ani, iar din 2011 au lansat marca vivo pentru telefoane mobile. După zece ani de activitate sunt una dintre mărcile cu o creștere puternică la nivel global. Nu întâmplător, ci […]
LG a trimis astăzi comunicatul de presă oficial prin care anunță închiderea diviziei de mobile. Se auzise zvonul din ianuarie 2021, însă tot se vehicula o vânzare către o altă companie. Însă probabil au cerut mulți bani pentru divizia care de șase ani produce pierderi.
Peste 40% dintre utilizatori păstrează un telefon cel puțin doi ani de zile, conform unui sondaj intitulat Hootsuite Digital 2021. În România există peste 26 de milioane de conexiuni mobile, un procent 135.6% raportat la populația țării. Cam 97% dintre ei folosesc deja un smartphone. Dar care sunt telefoanele preferate de români și pentru ce […]
Moment istoric: compania care a făcut primul telefon mobil touchscreen, înaintea Apple, este obligată să renunțe la divizia de smartphone. LG renunță la telefoane după 19 ani. Au început în 2002 cu B1200, o clonă de Nokia. Au continuat cu LG Prada, primul ecran tactil în 2006 și primul smartphone cu Android în 2009.
OnePlus 9, următorul flagship al companiei chineze, este în pregătire pentru lansarea oficială. Au apărut primele detalii privind design-ul său, datorită producătorilor de huse, dar și informații privind tehnologiile utilizate. Spre deosebire de OnePlus 8T, noul model va avea și versiune Pro. Nu mai putem exclude și un OnePlus 9 Lite sau 9E, care va […]
Am făcut un clip despre cum să eliberezi spațiul de stocare al telefonului, valabil pe Android. Cred că se poate aplica și pe iPhone dacă vă prindeți care sunt serviciile similare de la Apple. Probabil în cazul iOS sunt costuri mai mari pentru versiunile premium, dar nici nu au bătăi de cap.
HMD Global, compania care deține licența Nokia pentru telefoane, anunță cel mai nou membru al portofoliului – Nokia 5.4. Noul terminal a fost creat pentru a-i asista pe utilizatori atât în gestionarea programului zilnic aglomerat cât și în cultivarea pasiunilor, fie că vorbim de design, fotografie, muzică. Conceptul de side hustle prinde contur, pe măsura […]
Dacă ești fan Samsung sigur te gândești să-ți faci cadou un smartphone pe finalul acestui an. Ghidul meu o să te ajute să faci cea mai bună alegere. Nu este un clasament în care să analizez specificații și raportul calitate/preț, ci un top 5 dispozitive pe care le poți cumpăra fără să ai teama că […]