Am testat ieri Immortals Fenyx Rising, despre care scrisesem la știri, mi se pare unul dintre cele mai tari jocuri încercate recent. Un open-world cu grafică în stil Fortnite, bazat pe mitologia greacă, cu personaje, quest-uri, aventură și poveste mișto.


La realizarea jocului au lucrat peste 40 de developeri și 70 de de specialiști în asigurarea calității din cadrul studioului local din București. Jocul este de tip open-world, care îmbină elemente de acțiune, conflict și povești inspirate de mitologia greacă. Ubisoft București a dezvoltat aspecte care au impact la nivelul întregii experiențe de joc, de la mecanici de gameplay, personaje și abilități, sisteme de luptă, până la antagonistul Typhon și elemente din lumea jocului, cum ar fi apa.

Immortals Fenyx Rising îl are ca protagonist pe Fenyx, un semizeu înaripat a cărui misiune este să îi salveze pe zeii Greciei antice de la un destin sumbru. Folosindu-și abilitățile speciale, acesta luptă cu o serie de creaturi mitologice precum minotaurul, ciclopul sau cerberul – celebrul câine cu trei capete, dar și cu alți adversari, inclusiv cu Typhon, unul dintre cei mai puternici titani din mitologia greacă. Toate aceste personaje negative au fost aduse la viață cu ajutorul echipei de dezvoltare din România, care a lucrat la animații, la abilități, dar și la sistemul de luptă.

Immortals Fenyx Rising aduce în portofoliul Ubisoft un titlu cu un stil artistic aparte și o poveste spusă cu mult umor de către cei 2 naratori: Zeus și Prometeu. De asemenea, experiența de joc este îmbogățită prin includerea unor probleme de logică pe care gamerii trebuie să le rezolve. Studioul din București a contribuit atât la realizarea mecanicilor folosite pentru descifrarea puzzle-urilor, cât și la anumite abilități speciale ale personajului principal. Pe măsură ce avansează, jucătorii îl vor putea face pe Fenyx mai puternic și astfel își vor continua progresul în cadrul celei mai noi producții Ubisoft.

La asigurarea calității jocului au contribuit peste 70 de specialiști ai studioului local, care au fost implicați în testarea funcționalității pe consolele curente, dar și pe cele din generația nou-lansată.

Immortals Fenyx rising
N-am găsit a cincea bilă, mai exersez 🙂

Immortals Fenyx Rising este parțial dezvoltat de Ubisoft București alături de studiourile Ubisoft din Quebec, Montreal, Singapore, Chengdu, Montpellier, Kyiv, Shanghai și Pune.
Jocul se lansează pe 3 decembrie pe platformele Xbox Series X|S, Xbox One, PlayStation 5, PlayStation 4, Nintendo Switch și PC.