Am testat Moto G86 5G de la Motorola, un telefon simplu, corect, arătos și dotat. Două chestii sunt de spus aici, tradiția Moto de a oferi autonomie peste așteptări pare să fi dispărut. Problema de la seria Edge s-a mutat acum și la dispozitivele Moto G. Doar cu Power Saving activ mai ajunge la o autonomie bună. Doi, este plasat la un preț unde există concurență mare, sunt multe modele cu dotări și specificații atractive.



Pro și contra Motorola Moto G86

Avantaje:

  • design și realizare de bună calitate și rezistență crescută;
  • camere foto de bună calitate;
  • ecran care oferă culori foarte bune;
  • nivel de preț atractiv;

Dezavantaje:

ads
  • procesorul nu este foarte performant;
  • autonomia a ieșit mediocră;
  • competiția este mare la acest nivel de preț;

Detalii tehnice Motorola Moto G86

Ecran: 6.67 inch, P-OLED, 2712×1220 px, 120Hz, HDR10+, 4500 nits, Corning Gorilla Glass 7i
Procesor: Mediatek Dimensity 7300 (4 nm)
GPU: Mali-G615 MC2
Memorie: 8 GB RAM
Stocare: 256 GB + microSDXC
Camere foto: 50 + 8 megapixeli
Selfie: 32 megapixeli
Dimensiuni: 161.2 x 74.7 x 7.8 mm
Greutate: 185 g
Baterie: 5200 mAh + 30W
OS: Android 15, Hello UI
Tehnologii: microSDXC, USB Type-C 2.0, Wi_Fi 6, Bluetooth 5.4, NFC
Preț: 1.399 lei

Dă nota ta înainte de a merge mai departe:

Acordă nota ta:
[Total: 7 Media: 4.6]

Impresii după testare

Telefonul arată bine și este bine dotat. Are rating-uri importante de rezistență la apă, praf și căderi. Are IP68 pentru rezistență la apă, IP69 care înseamnă că rezistă la jeturi de apă fierbinte, precum și standardul militar MIL-STD-810H, conform căruia ar trebui să reziste mai bine la căderi și loviri. Dar șasiul este din plastic, ceea ce face telefonul comod și ușor, dar nu este tocmai un factor de rezistență. Cert este că telefoanele moderne rezistă mai bine decât cele de-acum câțiva ani. Nu se mai degradează în timp așa ușor, iar actualizările software le mențin cât de cât funcționale.

Telefonul are ecranul protejat de Gorilla Glass 7i, iar de data asta nu au mai pus folie deloc pe ecran. Pe spate este un fel de piele sintetică, care este obținută tot dintr-un polimer de silicon. Ecranul de 6,67 inch este P-OLED, are rezoluție 2712×1220 de pixeli, iar luminozitatea poate atinge la nevoie 4.500 de nits. Se vede bine, are culori bune, rată de refresh 120 Hz și tot ce trebuie.

Procesorul este de nivel mediu, Mediatek Dimensity 7300, are patru nuclee de putere Cortex-A78 la 2,5 GHz și alte patru economice, Cortex-A55, la 2,0 GHz. Nu este de gaming, dar se descurcă cu aproape orice aplicație. Vine în varianta de 8 GB de RAM și 256 GB de stocare, cea de bază. Are Android 15 cu noua interfață Motorola care se cheamă acum Hello UI. Nu este modificat prea tare, totuși, Moto reușește să aducă aici problema bateriei de la modelele Edge. Dacă înainte seria Moto G era renumită pentru autonomie, acum la test a ținut destul de slab. Este adevărat, ei se concentrează pe Moto G86 Power, o variantă cu baterie mai mare. Dar și ăsta are acumulator de 5.200 mAh și în mod normal ar fi trebuit să țină. Doar că rezultatele le vedeți mai jos.

Camerele foto sunt decente, mai ales senzorul principal. Ultrawide este de 8 megapixeli, se văd ok pozele. Iar camera de selfie s-a descurcat ok. Telefonul are în cutie o husă de protecție dintr-un plastic tare, care are culoarea de pe spate a modelului. Este disponibil în culori precum roșu, galben/verde, mov și albastru închis. Eu l-am testat pe cel albastru închis, husa este la fel.

Problema cea mai mare cu acest model este că are competiție mare. Acum ai Samsung Galaxy S56 la un preț de 1.450 de lei. De asemenea este disponibil un alt model foarte atractiv, Honor Magic7 Lite. Am găsit prin oferte și un Poco X6 la un preț apropiat. Deci este aproape imposibil să recomanzi fix acest model.

Teste benchmark

Am rulat ca de obicei cam toate testele de performanță. Este un telefon ieftin, deci nu se așteaptă nimeni la minuni. Dar pot să spun și aici că se putea și mai bine. Mai ales pe autonomie, care este o problemă comună a telefoanelor buget.

MediaTek Dimensity 7300 este un SoC de gamă medie. CPU-ul integrat este împărțit în două clustere. Unul cu patru nuclee ARM Cortex-A78 mai mari, cu o viteză de ceas de până la 2,5 GHz, și un cluster de eficiență cu patru nuclee ARM Cortex-A55 cu o viteză de până la 2 GHz. Pe lângă iGPU-ul ARM Mali-G615 MC2 integrat, 7300 oferă și un APU MediaTek 655 pentru sarcini de inteligență artificială. În plus, este instalat un modem multi-mod 5G (2G – 5G) cu o viteză de descărcare de până la 3,27 Gbps. Pe lângă Wi-Fi 6E, este acceptat și Bluetooth 5.4. Cipul este fabricat folosind procesul modern de 4nm.

Scorul Geekbench 6 a fost de circa 1050 puncte single-core și aproape 3000 de puncte multi-core. Cel din AnTuTu a atins doar 662.000 de puncte. Nu este un telefon pentru pasinați de gaming.
Vedeți mai jos și alte scoruri din teste.

Camere foto

Camera foto principală are un senzor de 50 de megapixeli, nu este un senzor foarte mare, are 1/1.95″. Nu este nici foarte mic, ci putem spune chiar că este bun, spre nivelul mediu. Se descurcă în orice situație și pe lumină slabă și dacă este foarte soare. Camera ultrawide are doar senzor de 8 megapixeli, nu este prea rău, dar nici senzațional. Deformează puțin imaginea pe margini, dar așa se întâmplă cu multe din camerele ultrawide. Camera de selfie este de 32 de megapixeli, un senzor normal.

Vedeți mai jos imagini realizate cu telefonul, să vă faceți o idee.

Concluzii

Motorola Moto G86 5G este un model arătos, bine dotat, plasat la un nivel de preț unde are foarte mare competiție. Nici eu nu știu ce aș cumpăra dacă bugetul ar fi de 1400 de lei. Probabil aș merge pe varianta sigură, adică Galaxy A56. Multe actualizări, dotări bune, design bun, camere foto decente. Și ține bateria ceva mai bine. Dar cu siguranță există și fani Motorola care vor merge pe modelul acesta. Cred că pe la 1000 de lei ar fi competitiv cu ceea ce se găsește la noi. Altfel, recomand mai bine G86 Power dacă vrei neapărat un Moto.

Galerie foto