Olympus Stylus XZ-2 aduce design-ul unui mirrorless și funcțiile avansate ale unei camere profesioniste în corpul compact al unei camere foto de buzunar. Camera foto este ideală pentru călătorie, mai ales dacă ai mult de mers pe jos. Face foarte bine peisaje, arhitectură, portrete, dar are și funcții creative excelente pe care am să le detaliez mai jos. Este drept, nu este un aparat foto foarte ieftin, dar are un preț ok pentru că tehnologia de ultimă generație costă. M-am înțeles bine cu camera, iar modul “Dramatic Tone” pur și simplu nu are rival. Dacă veți căuta pe net veți găsi numeroși fani ai acestui mod de fotografie și acum înțeleg de ce.

Olympus Stylus XZ-2
Olympus Stylus XZ-2

Pro și contra XZ-2

Mi-a plăcut foarte mult:

– calitatea imaginilor realizate în diverse condiții;
– filmarea excelentă cu sunet stereo;
– modurile de fotografiere creativă;
– setările manuale disponibile pentru fiecare element;
– autonomia foarte mare oferită de acumulator;
– încărcare pe USB direct de la laptop sau baterie externă;
– zoom optic 4X cu o calitate foarte bună;
– focus folosind inelul obiectivului;
– ecranul rabatabil pentru a putea fotografia de sus sau culcat pe iarbă;
– senzor mare, back-side illuminated;

Concurs! Dai subscribe și câștigi. Apasă play:

Rămân de discutat:

– prețul – mai pui ceva bani și iei un PEN;
– fotografia de interior/lumină slabă – stă bine, dar se poate și mai bine;

Impresii în utilizare

Olympus Stylus XZ-2 are un body compact și destul de ușor, dar are un grip foarte bun și stă bine în mână, deci nu va tremura exagerat de tare când apăsați pe buton. În același timp are tehnologia de stabilizare integrată la nivel de senzor și o lentilă foarte rapidă de altfel. Motivul pentru care vreau să renunț la DSLR e simplu – nu-l mai suport la gât. E greu, e mare, mă incomodează. În schimb vreau să fac fotografii de calitate foarte bună. Ei bine, un smartphone încă nu reușește să facă asta. Iar la smartphone consumi mult din baterie dacă în folosești pe post de cameră foto. Poate pe viitor nu vom mai avea nevoie de camere foto, dar momentan ai nevoie de ea pentru fotografii de calitate. Cred că anul ăsta trec la un mirrorless. Încă nu m-am hotărât ce model, dar cu siguranță vă voi scrie despre asta.

Stylus XZ-2 este perfectă de luat la drum. Nu e deloc grea, o poți ține la gât sau chiar în buzunar. Se descurcă bine în orice scenariu de utilizare. Nici nu te obosește, nici nu te încurcă, iar fotografiile ies foarte bine. Realizarea e foarte bună, grip-ul mi-a plăcut, iar aranjarea butoanelor este similară camerelor foto profesioniste.

Olympus XZ-2
Olympus XZ-2

Senzorul este de 12 megapixeli, de dimensiune 1/1.7 inch, CMOS. Abia în ultima perioadă când am început să intru în detaliile industriei foto am realizat importanța dimensiunilor senzorului. De-aia camerele foto compacte pierd teren, pentru că senzorul lor este similar celui din smartphone, iar oamenii nu mai au nevoie de camera compactă. În schimb câștigă teren camerele care oferă o calitate foto superioară, parțial datorată și senzorului mare.

Sensibilitatea ISO urcă la 12.800, pentru fotografie pe lumină scăzută. Apertura este F1.8 – F2.5, iar viteza merge de la 1/2000 secunde la 60 de secunde pentru fotografii de noapte.

Are șapte moduri principale de lucru, 16 scene predefinite, 11 tipuri de filtre artistice. De altfel, meniul Olympus include acum Super Control Panel, care aduce pe ecranul camerei foto toate opțiunile de control manual. Spre deosebire de alte camere foto, Olympus XZ-2 poate folosi filtrele artistice și la filmare, nu doar la fotografiere. De asemenea are stabilizare și pentru filmare.

Pe lângă formatul clasic 4:3 sau 16:9 poți realiza imagini în format 3:2 sau 6:6 pentru diverse proiecte creative.

Aș mai nota pozitiv lentilele i.Zuiko Digital. Din experiența mea oferă o claritate a imaginii excelentă.

Olympus XZ-2 filtre creative
Olympus XZ-2 filtre creative

Concluzii

După părerea mea camerele foto compacte nu vor dispărea. “Săpunierele” vor dispărea sigur. Aparatele care oferă tehnologie foto avansată, filtre speciale, optică bună, design – într-un body compact – vor continua să aibă succes. Olympus XZ-2 are toate atuurile unui aparat foto avansat, fără a fi complicat de utilizat sau mare sau greu. Pentru începătorii în fotografie este perfect. Pentru cei care știu să facă setările manuale, este o cameră perfectă de luat la drum. Are toate funcțiile și tehnologiile unui DSLR, dar este atât de comod de utilizat și mereu la îndemână.

Galerie foto

Dragomir (OLD)

Contul vechi (my old account).

Am fost ziarist timp de 15 ani, ultimii zece ani i-am petrecut în domeniul IT. Din 2010 sunt blogger profesionist, în principal pe Computerblog.

Mă găsiți de asemenea pe Youtube cu un canal în care vorbim despre telefoane, aplicații și jocuri.

Am lucrat printre altele pentru ZF.ro, Descopera.ro, Go4IT.ro, Jurnalul.ro, PlayTech.ro, Zonait.tv și multe alte site-uri, ziare, săptămânale sau reviste.

Pot fi contactat pe email [email protected] și telefon 0769.066.003.